Să învățăm copiii să-și dedice talentul oamenilor și lui Dumnezeu

Creşterea copiilor

Să învățăm copiii să-și dedice talentul oamenilor și lui Dumnezeu

    • Să învățăm copiii să-și dedice talentul oamenilor și lui Dumnezeu
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

E bine dacă, odată cu talentul pentru muzică, pictură şi literatură, în copil răsare şi creşte viaţa duhovnicească. Atunci el își va dedica talentul lui Dumnezeu şi îl va îndrepta spre folosul sufletului și al oamenilor.

Lucrul intelectual peste măsură acţionează negativ asupra sănătăţii copiilor şi duce la surmenarea sistemului nervos. Ca un medicament la aceasta vor fi plimbările şi jocurile în aer liber, la vârstă fragedă, şi munca fizică, la o vârstă mai mare. 

O mare atenţie se va acorda copiilor care au o înclinare pentru viaţa duhovnicească. Aceşti aleşi ai lui Dumnezeu vor fi hrăniţi mai mult duhovniceşte.

Pe lângă ştiinţă, copiii şi tinerii pot să se ocupe şi cu studiul artei şi al poeziei. Dar şi aici există acelaşi pericol: arta şi poezia sunt la fel de geloase ca şi ştiinţa şi, la fel, cer din partea omului mult efort. E bine dacă, odată cu talentul pentru muzică, pictură şi literatură, în copil răsare şi creşte viaţa duhovnicească. Atunci el își va dedica talentul lui Dumnezeu şi îl va îndrepta spre folosul sufletului, aşa cum au făcut, de exemplu, Sfântul Ioan Damaschin, pictorii Vasneţov, Nesterov, Polenov şi mulţi alţi compozitori.

(N. E. Pestov, Cum să ne creştem copiii: calea spre desăvârşita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2005, p. 103)