Patru secrete ale mamelor de adolescenți
Mame, vă spun doar atât. Bucurați-vă de adolescenții voștri. Și această perioadă va trece, chiar mai repede decât copilăria. Petreceți timp cu ei. Și legați o prietenie care să țină toată viața.
Există două feluri de mame pe lume: mame şi mame de adolescenţi. Ipoteza mea e valabilă şi pentru taţi.
Adolescenţa – cea mai furtunoasă perioadă din viaţă. Anii de liceu, nu doar cu „emoţii la română”, vorba cântecului, îşi au izvorul susurilor şi josurilor în perioada gimnazială. Ai trecut şi tu pe acolo. Poate îţi mai aduci aminte că inamicii publici numărul unu erau părinţii, că cea mai stresantă treabă era să îţi faci curat în cameră, că cele mai tragice momente erau erupţiile acneice, aproape invizibile, pe obrazul îmbujorat, şi că cel mai plăcut lucru era să nu faci nimic.
Dar acum eşti tu mamă de adolescent. O lume cu totul nouă. Un univers marţian. Permite-mi să îţi ofer câteva secrete, desigur din experienţa mea de lectură. Şi nu numai. Îţi voi spune ceva şi în urma analizei comportamentului soţiei mele, ea însăşi mamă de pre-adolescentă.
Secretul nr. 1 – Poruncile sunt considerate pedepse, dar sfaturile sunt muzică pentru urechile lor. Adolescenţii au o fobie ontologică faţă de comenzi. Ei nu sunt nici fraţi sau surori de mănăstire care primesc ascultări de la stareţ. Nu sunt nici soldaţi care primesc ordine de la comandant. Şi nici telecomenzi inanimate. Între noi fie vorba, ar fi fantastic să ştim pe ce butoane să apăsăm pentru a-i face să (re)acţioneze în modul cel mai bun. După cum ne dorim noi. Desigur, plecând de la premisa că aspiraţiile noastre pentru ei sunt cele mai bune. Dar pe acest secret nu îl deţin. Nu cunosc locul butonului secret. Dacă există, să mi-l comunicaţi şi mie. Adolescenţii funcţionează cel mai bine atunci când sunt sfătuiţi. Iar sfatul are în sine trei componente: explicaţii, ilustraţii şi aplicaţii. Aşadar, explică de ce (da sau nu), ilustrează cum şi aplică ce-ul. Doar după ce ai explicat şi exemplificat spune-i copilului adolescent ce trebuie sau nu trebuie să facă. Tonul autoritar îl va obliga să facă ceva, dar vorba bună îl va convinge să dezvolte un obicei bun. De fapt, ceea ce vreau să îţi spun e că trebuie să te perfecţionezi în calitate de consilier.
Secretul nr. 2 – O mamă absentă produce monştri, dar o mamă prezentă sculptează supereroi. Acum nici prea prezentă. Doar Dumnezeu este arhiprezent. Tu nu. Oricum, îţi sugerez să fii acolo pentru adolescentul tău. Fie că e băiat, fie că e fată, el/ea are nevoie de tine. Îi trebuie un umăr moale pe care să plângă. Pe umărul tatălui se poate rezema, pe al tău poate primi mângâierea feminină pe care doar mama o poate da. Pentru că o are. Când mama lipseşte din viaţa lui, el creşte noduros, sălbatic, zăpăcit. Dar când e prezentă, el este modelat armonios. Cu alte cuvinte va avea superdotările direct din fabrică. Din familie. Nu va trebui să le tuneze ulterior. Buna-cuviinţă, respectul, sensibilitatea, frumuseţea sufletească, politeţea, manierele, hărnicia, creativitatea sunt trăsături pe care, în special, mama le transferă copilului. Psihologii spun că dacă adolescenţii şi-au pierdut mama vor avea o stimă de sine mai scăzută şi abilităţi de relaţionare cu alţi oameni mult diminuate. Dar mama nu trebuie să fie moartă ca să fie absentă. La fel de bine poate fi alcoolică sau, vorba americanului, workaholică, în traducere liberă – dependentă de muncă. Să ştii, cariera ta principală este aceea de a fi o mamă de succes.
Secretul nr. 3 – Libertatea este o chestiune delicată: prea puţină conduce la frustrare, prea multă, la destrăbălare. Trebuie dozată în mod corespunzător. Aici devin personal. Tocmai am întrebat-o pe Miriam, adolescenta mea, ce sfat ar ia unei mame de adolescenţi. (Când sunt în pană de idei, o mai întreb.) Mi-a răspuns astfel: „Lasă-i să experimenteze.” Adică, a continuat ea, „să aibă libertate, dar nu totală.” Ei mai pot şi greşi, pentru că greşeala este cel mai bun pedagog. Important e să înveţe din greşeli măcar ceva. Ştiţi cum sunt adolescenţii? Ca nişte iahturi care vor să se avânte în largul mării. Marea este simbol al vieţii în literatură. Eminescu se întreabă: „Dintre sute de catarge care lasă malurile / câte oare le vor sparge vânturile, valurile?” Ei, nu ne dorim asta. Vrem ca ei să navigheze cu succes prin furtunile vieţii. Dar să ajungă în largul existenţei ca oameni maturi. Dar până acolo, ei trebuie să plutească printre apele stâncoase şi periculoase ale adolescenţei. Echipaţi corect, vor reuşi. Experienţa ta de mamă le poate fi un far strălucit în această călătorie.
Secretul nr. 4 – Îndrăgostirea vine şi trece, dar dragostea adevărată se va maturiza la timpul ei. Prin adolescenţă încep procesele intime. Trupurile lor sunt garnisite cu hormoni. Startul adevăratei cunoaşteri de sine este acum. Aşa că trebuie ajutaţi. Neinvaziv. Sensibil. Cu prudenţă. Cum ştie numai mama. Sentimentele pe care le experimentează sunt contradictorii. Acum iubesc, acum urăsc. Doar ţi-au declarat de atâtea ori. Dacă ai legat o relaţie de prietenie cu adolescentul tău, atunci vei fi prima care vei afla de cine s-a îndrăgostit. Ţi se va spovedi cu bucurie. Pentru că va simţi că e înţeles. Si vei avea șansa bunei sfătuiri. Aşa nădăjduiesc. Că va fi bună. Nu cum mi se lăuda un tată de elev că mamă-sa l-a „educat” sexual, i-a arătat cum se foloseşte prezervativul. Auzi! Păi trebuia să îi arate cum NU se foloseşte. Cum abstinenţa e superior glorioasă avântării în pofte. Nu mă voi mira să aflu, cu tristeţe, că şi el îşi va părăsi soţia precum a făcut-o tatăl emancipat.
Mame, vă mai spun doar atât. Bucuraţi-vă de adolescenţii voştri. Şi această perioadă va trece, chiar mai repede decât copilăria. Petreceţi timp cu ei. Şi legaţi o prietenie care să ţină toată viaţa.
(Gabriel Braic, Semeseuri pentru familii grăbite, Editura Agaton, Făgăraș, 2019, pp. 163-167)
Îți mai recomandăm și: Patru investiții pe care le poți face în copiii tăi
Cum îi putem obișnui pe copii să se roage în fiecare zi?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro