Vorbind despre relaţiile dintre părinţi şi adolescenţi, e cu neputinţă a nu aduce vorba despre cele interzise. Învăţăturile, sfaturile sunt, cu osebire, aducătoare de conflicte – mai cu seamă între taţi şi copii. Cu toate acestea, orice părinte normal înţelege: fără interdicţii nu se poate, deoarece suntem responsabili înaintea lui Dumnezeu pentru copiii noştri, pentru sănătatea lor spirituală şi trupească.

Când copiii ajung la vârsta adolescenţei, interdicţiile şi chiar sfaturile trebuie reduse la minimum. A interzice ceva, în mod expres, e cu putinţă doar atunci când părinţii observă că fiul ori fiica lor se află într-o mare primejdie.

Dacă interdicţiile vor fi în număr mare, acestea, pur şi simplu, îşi vor pierde valoarea. Adolescenţii trebuie să simtă că părinţii lor nu le limitează libertatea, iar dacă le interzic ceva aceasta înseamnă că lucrul în cauză le era cu adevărat necesar. Orice interdicţie trebuie să aibă o explicaţie.

(Cum să ne purtăm cu fiica adolescentă – Sfaturi pentru părinţi, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocioi, Editura de Suflet, Bucureşti, pp. 107-108)