Între libertate şi compromis: „În timp ce prietenul meu se pregătea de nuntă, iar părinţii mei nu ştiau că sunt însărcinată, am mers să fac avort”

Se spun multe lucruri despre avort, dar parcă niciodată destule. Şi niciun cuvânt nu mai este suficient de puternic când avem în faţă exemplul suferinţei. În urmă cu 30 de ani, Julie a făcut un avort. Voia libertate şi timp. Însă nu a găsit decât suferinţă, adicţie, compromisuri şi promiscuitate, pentru că pornise într-o direcţie greşită, care i-a răpit mai bine de douăzeci de ani din viaţă.

Mie nu mi se va întâmpla niciodată… Asta vrem, fiecare dintre noi, să credem atunci când vorbim despre ceva neplăcut. Problema este că ni se întâmplă. Şi nu ne întreabă nimeni dacă suntem pregătiţi, dacă facem faţă presiunii, dacă putem ieşi singuri dintr-o situaţie. La fel s-a întâmplat şi când Julie a decis să facă avortul. Nu a avertizat-o nimeni câte probleme pot apărea, iar ea nu s-a gândit nicio clipă că tocmai ei i se poate întâmpla să sufere toată viaţa pentru un lucru aparent atât de banal. Acum, Julie Thomas oferă sprijin prin consiliere tinerelor însărcinate, care, aflate în impas, consideră avortul o scăpare.

Între legalitate, moralitate, dorinţe şi rezultate

America, locul în care orice este posibil, este o naţiune indefinită din punct de vedere religios, în care valorile sunt inversate, iar libertatea ajunge până la extreme. Julie, adolescenta de atunci, a privit această libertate ca pe un serviciu pe care societatea este obligată să i-l aducă, fără să prevadă consecinţele tragice pe plan familial, social şi spiritual. „Aş vrea să ştiţi că în America avortul este legal chiar până în ziua dinaintea naşterii. Am crescut într-o familie de creştini protestanţi şi la 18 ani am rămas însărcinată, fără a fi căsătorită. Eram împreună cu acel băiat de patru ani, iar el voia să ne căsătorim şi să avem un copil. Acesta este un lucru pe care eu mi-l doream cu adevărat, să fiu soţie şi mamă. Dar atunci am hotărât că nu sunt pregătită să am un copil. Nu era momentul potrivit... În timp ce prietenul meu se pregătea de nuntă, iar părinţii mei nu ştiau că eu sunt însărcinată, am mers să fac avort. M-au anesteziat în timpul avortului, iar la final trebuie să stai în camera de recuperare timp de 20 de minute. Îţi dau suc şi o prăjitură ca să nu leşini...şi când termină cu tine te trimit acasă. Mi-au spus că voi sângera câteva zile, dar nimic mai mult. Dar sângerarea nu s-a oprit după câteva zile, din contră, era tot mai puternică. Am sunat la clinică să le spun, dar ei mi-au zis că nu e nici o problemă, că doar îmi reîncep menstruaţia, că nu e nici o problemă. La o perioadă după asta, eram la serviciu, stăteam pe scaun, iar când m-am ridicat m-am simţit foarte rău, pentru că sângeram foarte tare. Aşa că am plecat de la serviciu şi m-am dus acasă. Încă mai locuiam cu părinţii. Am ştiut atunci că trebuie să o mint pe mama, nu-i puteam spune ce am făcut. Am spus că e doar o hemoragie şi nu ştiu din ce cauză. Ea l-a chemat pe tata acasă şi m-au dus la spital. La spital era medicul mamei mele, cel care a asistat-o şi la naşterea mea, cu optsprezece ani în urmă. Şi l-am minţit şi pe el, crezând că nu o să-şi dea seama”, ne-a povestit Julie.

Avortul nu este numai o problemă a femeii. Sunt foarte puţine excepţiile de la regulă, dar, din nefericire, bărbaţii nu au nimic de spus atunci când o femeie decide să avorteze copilul lor. Iată că Julie a fost acea excepţie şi, totuşi, nici dorinţa tatălui de a întemeia o familie, nici dragostea lui pentru ea şi pentru copil nu au convins-o atunci să treacă peste stereotipurile sociale şi să nască acel copil. „Încă nu îi spusesem prietenului meu că făcusem avort şi credeam că voi muri, aşa că trebuia să afle ce s-a întâmplat înainte să intru în operaţie. Am aşteptat să vină la spital şi ştiam că, de fapt, îl voi minţi şi pe el, spunându-i că am pierdut sarcina. Dar am decis să-i spun adevărul, gândindu-mă că, dacă voi muri, cineva trebuie să ştie adevărul. I-am spus că am făcut avort, el nu a scos nici un cuvânt, a început să plângă şi a plecat. Am fost operată, am rămas în spital peste noapte, iar a doua zi dimineaţă m-a trezit medicul. El ştia exact ce s-a întâmplat. M-a întrebat unde m-am dus şi de ce nu am venit la el. Atunci ştiam puţine lucruri. Credeam că dacă avortul este legal, poţi fi şi în siguranţă. El mi-a spus că multe femei mor în clinica în care am făcut avortul şi e legal. Am plecat atunci din spital, ştiind că nu trebuie să mă mai gândesc la ziua respectivă. Era prea dureros”, ne-a mărturisit Julie, încă afectată de turnura evenimentelor.

Depresie, droguri şi promiscuitate

O decizie greşită şi Julie a intrat într-un cerc vicios, în care s-a învârtit foarte mulţi ani, ani în care ar fi putut fi fericită alături de copilul pe care trebuia să-l nască. Un aspect specific mamelor care au făcut avort este încercarea de a înlocui pierderea, pe care de cele mai multe ori nu o conştientizează, cu alte preocupări, din dorinţa de a compensa sentimentele negative. „Am început călătoria spre a-mi găsi un soţ. Am avut foarte multe relaţii nesănătoase cu diferiţi bărbaţi, am început să beau alcool şi să consum droguri ilegale. Am început să simt un gol în inimă şi ştiam că acel gol se va umple numai în momentul în care voi avea un copil. Acesta este un lucru comun femeilor care au avortat: ele simt nevoia unui alt copil, care să-l înlocuiască pe cel avortat. Aşa că m-am hotărât să caut pe cineva care să vrea să se căsătorească repede şi să facă un copil. Chiar nu conta pentru mine dacă îl iubesc sau nu. Voiam doar un copil. Şi am găsit un bărbat, m-am căsătorit, iar după 16 luni am avut o fetiţă. Am divorţat apoi de soţ, aşa că durerea mea s-a accentuat. Şi am făcut la fel ca prima dată: am găsit un bărbat care vrea să se căsătorească şi am mai făcut un copil. Am avut un băieţel. Când am divorţat şi de data aceasta, soţul mi-a spus: Trebuie să vorbeşti cu cineva despre avort”, ne-a povestit Julie.

Trecuseră 23 de ani de la avort, însă Julie nu-şi dădea seama că ceva este în neregulă cu ea. Credea că bărbaţii cu care a fost căsătorită aveau o problemă. La un moment dat, s-a alăturat unui grup de cinci femei de la biserică, care au început să vorbească despre avorturile lor. Trei dintre acele femei avortaseră de patru ori. Julie avea 42 de ani şi auzea pentru prima oară pe cineva vorbind despre avort, povestind propriile experienţe, consecinţe şi traiectorii în viaţă. Într-un mediu favorabil, înconjurată de mame care şi-au pus sufletul pe tavă, ea a găsit curajul de a mărturisi, cu siguranţa că va fi înţeleasă. Procesul de vindecare sufletească a continuat cu mărturisirea către familie, care era pe deplin îndreptăţită să ştie despre avortul făcut în urmă cu atât de mulţi ani. „Atunci fata mea avea 20 de ani, iar fiul meu avea 11 ani. A trebuit să le spun ce am făcut cu sora lor. A fost cea mai grea conversaţie pe care am avut-o în viaţa mea. Dar m-au iertat imediat”, ne-a mărturisit Julie.

Astfel de mărturii, ca cea a lui Julie, sunt foarte importante, nu doar pentru femeile care au făcut avort şi primesc un exemplu de compensare a faptelor, ci mai ales pentru restul femeilor, care trebuie să înţeleagă că nu poate ieşi nimic bun din ceva rău. „Cred că, în America, rata avorturilor începe uşor să scadă, iar un motiv cred că este faptul că părinţii au început să le povestească copiilor ce au făcut ei. Mai ales în ultimii 15 ani, am observat că există grupuri, atât de femei, cât şi de bărbaţi, care au început să vorbească despre trauma avorturilor. Şi sunt de părere că noi reprezentăm cea mai mare ameninţare pentru cei care susţin avortul, pentru că ei nu pot contrazice ceea ce nouă ni s-a întâmplat”, a încheiat Julie mărturisirea.

Anul trecut, Julie Thomas a venit în România, ca invitat la Zilele ProVita, pentru a face cunoscută povestea ei, în cadrul unor conferinţe care au avut ca temă avortul. În acest an, pe 8 şi 9 noiembrie, cu aceeaşi ocazie, alţi invitaţi, cu poveşti de viaţă cel puţin la fel de cutremurătoare, vor vorbi despre copiii cu handicap, o altă categorie stereotipată de societate.

De la același autor

Ultimele din categorie