În zilele noastre, credincioşii, ca şi necredincioşii, sunt tulburaţi de instabilitatea căsătoriilor şi de amarul pe care această instabi­litate îl aduce atât soţilor, cât şi copiilor. Mulţi sunt îngrijoraţi de destrămarea familiilor şi de posomorârea care domneşte acum peste tot în viaţa de familie. Aceasta vine în parte din fap­tul că acel ideal al căsătoriei care exista cândva a devenit acum de neînţeles pentru oameni. Mulţi privesc căsătoria pur şi simplu ca pe un acord privat. Aceştia se simt oameni aparte, în afara societăţii, şi ca atare cred că au dreptul de a se comporta aşa cum le place.

Dacă vom cerceta felul în care se căsătoresc oamenii, mi se pare că ei pot fi împărţiţi în mai multe categorii.

Unii se căsătoresc - mai bine zis se combină - pentru că se plac, pentru că între ei există o atrac­ţie fizică sau psihologică. Ei nu caută în căsnicie realizarea vreunui scop, nu vor să dobândească nimic; lor li se pare că dacă pot să se satisfacă unul pe celălalt fizic sau psihologic au obţinut deja totul. Pentru aceasta ei nu caută nici binecu­vântarea dumnezeiască, nici să se includă în so­cietatea omenească şi să aducă în ea ceva nou.

Alţii caută căsătoria pentru că între ei există o armonie sufletească, trupească, dar totodată au şi un ideal comun. Ei vor să stea nu faţă către fa­ţă, ci umăr la umăr; ei nu vor să-şi petreacă via­ţa în contemplare reciprocă şi în satisfacere reci­procă, ci vor să păşească împreună în viaţă şi să creeze viaţă. În funcţie de convingerile lor, unii - cei necredincioşi - vor construi o societate fără Dumnezeu, însă vor căuta în ea toată profunzimea care le este accesibilă în privinţa omului, iar alţii - cei credincioşi - vor căuta o altă dimensiu­ne. (Mitropolitul Antonie al Surojului)

(Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, pp. 77-79)