Cât timp să alăpteze mama?
Când l-am întrebat referitor la aceasta, mi-a spus: „Nu, binecuvântatule, să alăpteze în continuare copilul, căci laptele mamei este cel mai bun. Este şi medicament şi astfel nu se îmbolnăveşte copilul. În satul meu femeile alăptau până la cinci-şase ani. Astfel copiii nu sug numai lapte, ci sug şi dragoste şi afecţiune şi gingăşie şi siguranţă, devenind puternici în felul acesta şi sufleteşte.”
Când s-a născut copilul meu, auzeam de la medici, prieteni, rude, diferite păreri despre alăptare. Cei mai mulţi aveau părerea, şi chiar ne constrângeau să o facem, că este bine să se oprească alăptatul după câteva luni. Stareţul avea o părere diferită şi deja o exprimase cu tărie. Când l-am întrebat referitor la aceasta, mi-a spus: „Nu, binecuvântatule, să alăpteze în continuare copilul, căci laptele mamei este cel mai bun. Este şi medicament şi astfel nu se îmbolnăveşte copilul. În satul meu femeile alăptau până la cinci-şase ani. Astfel copiii nu sug numai lapte, ci sug şi dragoste şi afecţiune şi gingăşie şi siguranţă, devenind puternici în felul acesta şi sufleteşte. Astfel, când se măreau copiii, deveneau puternici şi îi prindeau pe ţeţi [Soldaţi dezertori din armata turcă, care atacau comunităţile greceşti din Asia Mică] cu o mână. Alăptarea înseamnă multe lucruri, nu numai laptele.
Atât timp cât femeia alăptează, cu greu rămâne însărcinată. Este o protecţie firească şi pentru mamă de a nu rămâne îndată iarăşi însărcinată. Alăptarea este cea mai bună.”
– Cât timp să alăpteze, părinte?
– Cât poate de mult. Trei-patru ani.
Femeia mea lucra mult şi de aceea obosea repede. Se îmbolnăvise şi slăbise mult. Cu toţii, doctorul, mama, soacra, prietenii o constrângeau să înceteze alăptarea. Am mers din nou la stareţ şi l-am întrebat iarăşi despre acest subiect.
Stareţul s-a oprit puţin, a cântărit situaţia şi a spus:
– Să alăpteze cel puţin până ce copilul va împlini doi ani.
Cei doi ani erau limita cea mai de jos, dar absolut necesară recomandată de stareţ!
(Atanasie Rakovalis, Părintele Paisie mi-a spus..., Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2012, pp. 29-30)
Cele mai bune jucării sunt cele naturale
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro