Ce important este ca femeia când este gravidă să se roage, să încerce pe cât îi este cu putinţă să fie bună, să fie iertătoare, să nu urască, să nu invidieze, cu alte cuvinte, să trăiască în acea lumină a harului Duhului Sfânt şi acele stări se vor transmite copilului. El se naşte cu înclinaţii: să se roage, să fie bun, să fie iertător, să nu invidieze şi poate toată viaţa va fi aşa, dacă şi el va concretiza şi va fructifica acele înclinaţii pozitive genetice. Dacă femeia gravidă fumează, are înclinaţii păcătoase, nu se înfrânează de la tentaţiile păcătoase, copilul se naşte cu acele malformaţii sufletești şi poate toată viaţa va fi o copie a mamei sale în comportare.

Deci, un copil începe să fie educat de către mamă încă din pântece. El, sărmanul copil, este sinteza celor doi părinţi în momentul conceperii, moşteneşte bagajul genetic al celor doi părinţi. Dar, după aceea evoluează pe parcursul şederii celor nouă luni în pântecele mamei sale şi primeşte ceea ce îi dă mama ca hrană spirituală şi materială, născându-se după aceea sănătos trupeşte şi sufleteşte.

Bărbatul are şi el marea obligaţie ca atunci când nevasta este însărcinată să-i creeze cadru ambient, să o ajute cât mai mult, să-i creeze lumină, pace, linişte, dragoste. El, ca bărbat, în acel moment nu are ce să-i transmită copilului direct, dar indirect prin raportul pe care îl are faţă de femeia sa, influenţează pe copil în rău sau în bine.

(Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, Sfătuiri duhovniceşti, Sfânta Mănăstire Lainici, 2004, pp. 59-60)