Cea dintâi armă duhovnicească cu care putem surpa slava deşartă este să urmărim ca în toate să avem un scop bun, adică să facem orice faptă bună spre slava lui Dumnezeu, precum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel: Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu (I Corinteni 10, 31).

Iată ce spun şi Sfinţii Părinţi în această privinţă. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: “Meşteşugul prin care gonim slava deşartă este acesta: Să sporim cantitatea de rugăciune şi să facem fapte bune în ascuns” (Filocalia, vol.2). Iar meşteşugul prin care gonim mândria este “să punem pe seama lui Dumnezeu toate faptele noastre bune”.

Putem să lucrăm fapta bună şi în ascuns şi la arătare, deoarece Mântuitorul uneori ne învaţă să lucrăm postul, rugăciunea şi milostenia, precum şi alte fapte bune în ascuns, cum s-a arătat la începutul cuvântului, iar alteori ne arată că putem lucra fapta bună şi în arătare, zicând: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri (Matei 5, 16).

Într-adevăr, se poate lucra binele şi în ascuns şi la arătare fără să ne vătămăm de otrava slavei deşarte şi a mândriei, numai de vom lua aminte la scopul cu care lucrăm cele bune. Fapta bună are trup şi suflet. Trupul este lucrarea ei, iar sufletul este scopul cu care se lucrează. Dacă scopul este rău, atunci fapta bună este rea, iar dacă scopul este bun, atunci şi fapta este bună. De aceea, zice şi Sfântul Maxin Mărturisitorul: “În toate cele făcute de noi Dumnezeu priveşte la scop, de lucrăm pentru El sau pentru altcineva”. Iar Sfânta Scriptură zice: Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele sale (Romani 2, 6). Dumnezeu nu va răsplăti cu bine cele făcute fără scop drept, căci Judecata lui Dumnezeu nu priveşte la cele făcute, ci la scopul celor făcute.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuş spre Înviere, Editura Trinitas, Iaşi, 1998, pp. 264-265)