Cel ce voieşte a curăţi patimile trebuie ca mai întâi de toate să moară lumii şi după aceea să se încredinţeze nevoinţelor înfrânării desăvârşite, răbdării recunoscătoare, adevăratei smerenii, relei pătimiri, neîncetatei rugăciuni şi iubirii duhovniceşti, fiindcă doar prin aceste nevoinţe sufleteşti şi trupeşti răul se nimiceşte, iar virtuţile cresc şi se întăresc: prin reaua pătimire sunt omorâte patimile trupeşti, iar prin smerenie şi dragoste, patimile sufleteşti.

Să ne hotărâm, răbdând cu inimă bună, a suferi cu bărbăţie tot ce vine asupră-ne fără voia noastră şi să stăruim cu tărie în ostenelile cele de bunăvoie. Cele ce vin asupră-ne fără voia noastră sunt necazurile şi nevoile, iar ostenelile cele de bunăvoie sunt lucrurile pe care noi înşine le întreprindem într-un chip oarecare: postul, privegherea şi cele asemănătoare, însă şi pentru una, şi pentru alta să atragem prin rugăciune ajutorul harului dumnezeiesc, că fără ajutorul de sus nu putem spori cu nimic, oricâtă râvnă ar avea dorinţa noastră.

(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, pp. 90-91)