Cuviosul Gherman Ieroschimonahul, de la Mănăstirea Neamţ  (1320-1362)

Înainte de întemeierea Ţărilor Române, călugării se formau duhovniceşte, atât în micile sihăstrii existente de-a lungul Carpaţilor, cât şi în Muntele Athos. Unii se săvârşeau acolo în deplină jertfă şi plăcere de Dumnezeu. Alţii se întorceau şi întemeiau noi schituri şi sihăstrii în locuri de linişte sau chiar în preajma satelor.

Unul dintre aceşti sihaştri autohtoni a fost şi Cuviosul Gherman de la Neamţ, care s-a nevoit în tinereţe la Muntele Athos. Apoi, întorcându-se în pământul părinţilor săi cu câţiva ucenici şi aflând loc retras de lume în Munţii Neamţului, a fost călăuzit de Duhul Sfânt să sihăstrească aici. El a întemeiat la începutul secolului al XIV-lea o vestită sihăstrie pe locul actualei Mănăstiri Neamţ.

Duhovnicul Gherman a adunat în jurul său mai mulţi ucenici şi a înălţat în poiană o mică biserică de lemn cu hramul Sfântul Ioan Teologul. În anul 1320, ucenicii l-au ales egumen şi părinte duhovnicesc, nevoindu-se împreună în desăvârşită dragoste de Hristos, în rugăciune şi nădejde, având toţi un cuget şi o voie. Deci, auzindu-se prin sate de sihaştrii de la Neamţ, li s-au adăugat cu timpul şi alţi iubitori de linişte, numărând pe la jumătatea secolului al XIV-lea până la 40 de călugări.

Sihăstria lui Gherman, numită şi Sihăstria Sfântului Ioan Teologul, a fost înnoită mai târziu de Bogdan I, întemeietorul Moldovei (1359-1365), şi de urmaşii lui, devenind cea dintâi mănăstire voievodală muşatină.

Cuviosul Gherman ieroschimonahul a povăţuit obştea sa până în anul 1362, devenind vestit duhovnic al călugărilor şi lucrător al rugăciunii lui Iisus, învăţând pe sihaştri această dumnezeiască lucrare. El a întemeiat în ţinutul Neamţ cea dintâi mănăstire şi prima vatră isihastă, ai cărei ucenici s-au răspândit apoi de-a lungul Carpaţilor Răsăriteni.

Ajungând la adânci bătrâneţi şi bineplăcând lui Dumnezeu, Cuviosul Gherman, cel dintâi stareţ al Mănăstirii Neamţ, s-a săvârşit cu pace şi a fost numărat în ceata cuvioşilor părinţi.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 83-84)