Faza judeţeană a Olimpiadei de religie, în Episcopia Caransebeșului
Faza județeană a Olimpiadei de religie s-a desfășurat și în Episcopia Caransebeșului sâmbătă, 5 martie 2016, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian.
La concursul organizat în cadrul Seminarului Teologic Episcop Ioan Popasu din Caransebeș, au participat 64 de elevi din tot județul Caraș-Severin. Subiectele au fost alcătuite în conformitate cu programa de examinare pentru olimpiadă, iar profesorii evaluatori fac parte din corpul didactic al Seminarului Teologic din Caransebeș, împreună cu profesorii metodiști de religie.
„Faptul că au participat un număr atât de mare de elevi arată importanța pe care o acordă acești copii, precum și profesorii de religie, disciplinei religie. Ca în fiecare an, sperăm să avem o participare foarte bună și la faza națională, să venim cu premii și să confirmăm valoarea copiilor noștri și a pregătirii pe care profesorii de religie o desfășoară în unitățile de învățământ”, a declarat părintele profesor Sorin David Oțelariu, inspector pentru disciplina religie - ISJ Caraș-Severin.
Elevii care au obținut rezultate bune la acest concurs județean vor participa la faza națională care va avea loc la Timișoara în perioada 18-22 aprilie 2016.
Sursa: episcopiacaransebesului.ro