O tânără cu personalitate normală caută ceva permanent, sigur, caută un băiat care-i inspiră încredere şi care nu urmăreşte doar să se întâlnească cu o fată. Aceasta este regula. Desigur, există şi excepţii, dar nu vorbim despre ele. Din perspectiva tinerilor, însă, lucrurile nu stau chiar aşa. Cu câteva excepţii, de regulă, bărbaţii, şi ne iertaţi dacă spunem cuvinte grele, urmăresc doar întâlniri, rar caută ceva permanent, sigur, statornic. Ei privesc întâlnirea superficial, improvizat, ca experienţă, ca investigaţie*. Tocmai din acest motiv se pot întâmpla multe lucruri neplăcute. Deci, când o tânără porneşte spre o întâlnire cu un băiat, căutând siguranţă, ocrotire, iar tânărul este superficial, nestatornic, gândiţi-vă ce se întâmplă în final.

Am spus că ţine de psihologia tinerei să caute hotărârea, certitudinea, siguranţa, şi că are nevoie să-i fie insuflată încrederea. Aşadar, întâlnirea ei finală nu poate să se împlinească decât după ce va fi capabilă să se dăruiască fără reţineri. Tânăra iubeşte şi, prin urmare, se dăruieşte în general fără limite, fără reţineri, fără gânduri ascunse şi vrea să simtă în bărbatul cu care se întâlneşte, încredere absolută. Vrea să creadă că el este cel căruia îi lipseşte, cel căruia trebuie să-i aparţină. De acum înainte, nu mai ţine nimic pentru sine, nici un locşor, nici o cută a sufletului ei şi se dăruieşte fără reţineri. Dacă acest sentiment este şovăielnic, nu se simte confortabil. Aceasta este regula. Oricât ar exista alte calităţi sau bani, nu o pot odihni profund şi real, cât să-i creeze confortul lăuntric.

Pe de altă parte, însă, nu se întâmplă acelaşi lucru cu tinerii adolescenţi. Oare de ce? Nu cumva la băieţi se simte mai mult starea de cădere, iar fetele sunt mai aproape de starea arhetipală de dinainte de cădere? Desigur că nu. Presupun că întreaga structură psihologică atât a băieţilor cât şi a fetelor este asemănătoare. Prin urmare, băieţii abordează tema întâlnirii cu o fată superficial, provizoriu, experimental, exterior. De aceea, băieţii trebuie să ia seama, mai mult, când constată dăruire din partea unei fete. Să ia aminte ca nu cumva dăruirea fetei să fie răsplătită de înşelăciunea lor, chiar dacă, uneori, neintenţionată. De cealaltă parte, tinerele trebuie să ia seama că, oricât li s-ar părea că un tânăr vorbeşte sufletului lor, se pot înşela. De aceea, să nu ia lucrurile ad-litteram şi în serios. Băiatul este puţin superficial şi nepregătit. Aşadar, fata să fie cu luare aminte, ca să nu devină victimă. (...)

Sfântul Vasile cel Mare afirmă că femeia face tot ceea ce-i stă în putinţă să ademenească – în sens bun – partea bărbătească. Pentru tânără, pentru femeie, nu este nefiresc să facă acest lucru. Despre aceasta, vă amintiţi, spune şi Sfântul Apostol Pavel, cum să se îngrijească femeia „ca să placă bărbatului”. În orice caz – bărbatului ei, nu bărbaţilor. Aşadar, nu este nefiresc, ci firesc, să se îmbrace decent, să se pieptene ca atare, etc. Pentru că bărbatul abordează de la început, puţin mai superficial, mai uşuratic, mai exterior, cunoştinţa cu o femeie, tocmai de aceea ea depune un efort special să se îmbrace, să se poarte, să se exprime astfel încât să-l cucerească pe bărbat. Această comportare a tinerei, însă – luaţi seama la acest lucru – satisface doar superficialul, uşuraticul, exteriorul pe care bărbatul îl caută de la început. Nu ştim deloc dacă în final, femeia, prin diferitele abilităţi pe care le foloseşte în înfăţişare sau în comportament, va dobândi acel ceva permanent, sigur, cert pe care-l caută, care o odihneşte şi o împacă lăuntric. Câştigul acesta îl va dobândi dacă va da mai multă importanţă profunzimii care trebuie să existe în mişcarea ei către bărbat.

(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Adolescență, feciorie, căsătorie, Editura Bizantină, pp. 79-82)

*După cum menționează și autorul, trăsăturile identificate de el la femei și bărbați nu sunt valabile pentru toate femeile și tot bărbații, ci doar la o mare parte. Astfel încât, cine nu se regăsește în aceste descrieri să nu se simtă jignit în vreun fel.