Femeile gravide trebuie să postească?
Doamne ajută! Sunt gravidă în primele luni și de 3 ori mi-am tot propus că voi ține 3 zile de post ca să pot merge să mă spovedesc și cu ajutorul lui Dumnezeu să primesc Sfânta Împărtășanie, dar nu reușesc. De la unele mâncaăruri mi se face rău, apoi familia dacă vede că țin post mă ceartă. Există cumva posibilitatea să țin doar o zi de post înainte?
Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.
Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!
Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.
O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.
Îți mulțumim pentru înțelegere!
Soția mea a pierdut sarcina. Ce putem face?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro
Doamne ajută! În învățătura și practica Bisericii noastre cu privire la post sunt menționate câteva categorii de persoane care pot fi dezlegate de nevoința postirii: copii, bătrânii, bolnavii, femeile însărcinate și care alăptează. Sunt femei însărcinate care postesc (mai mult sau mai puțin) și sunt femei însărcinate care nu postesc. Nu există o „rețetă” universal valabilă. Înainte de a vă decide cât și cum să postiți vorbiți cu preotul la care vă spovediți. El vă va sfătui cum să procedați. Pe scurt, răspunsul la întrebarea dumneavostră este da, însă, este esențial să vă sfătuiți cu părintele duhovnic. Să vă bucurați de sarcină și Domnul să vă dăruiască un prunc minunat! Pr. Andrei