„Fericirile – Răspunsul dat lumii”: conferință și lansare de carte la Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

„Fericirile – Răspunsul dat lumii”: conferință și lansare de carte la Iași

Miercuri, 25 iunie, de la ora 18:30, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a avut loc conferința și lansarea de carte „Fericirile – răspunsul dat lumii”, un eveniment care l-a avut ca invitat special pe arhimandritul Varnava Iangos, starețul Mănăstirii „Sfânta Teodora” din Tesalonic, cunoscut și prețuit pentru profunzimea și actualitatea cuvintelor sale duhovnicești.

Evenimentul a fost organizat de Mănăstirea Paltin, în colaborare cu Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – filiala Iași (ASCOR Iași), și a fost prezentat de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Întâlnirea a fost moderată de arhimandritul Nathanael Neacșu, starețul Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Bărboi.

Tot în această seară a fost lansată și cartea „Fericirile – răspunsul dat lumii”, semnată de arhim. Varnava Iangos, apărută la Editura Mănăstirii Paltin, în traducerea monahiei Ierusalima Corman. Lucrarea oferă o perspectivă profund duhovnicească asupra celor nouă Fericiri evanghelice, fiind un răspuns teologic și existențial la frământările lumii contemporane.

În deschidere, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a transmis celor prezenți un cuvânt de binecuvântare:

Toate sinaxele care se făceau odinioară în obștea mănăstirilor, între preoți și între credincioși, nu însemnau neapărat afirmarea unor înțelesuri noi, ci mai ales adâncirea celor pe care deja le avem la îndemână – precum și tâlcuirea lor în contextul vremurilor pe care le trăim, pe înțelesul nostru, și împărtășirea unei puteri, a unui cuvânt care ne este pus înainte.

Cartea Fericirilor a părintelui este, până la urmă, un pretext pentru a vorbi despre despătimire, despre cum să agonisim noi înșine fericirea pe care Domnul ne-o vestește, despre a-L cunoaște, a fi împreună cu El și a primi harul Său. Iar faptul că aceasta este cu putință încă din viața aceasta ni se arată în mod limpede în Fericirea celor curați cu inima, „că aceia pe Dumnezeu îl vor vedea” – nu doar la trecerea din această viață, ci încă de aici, de pe pământ, așa cum spune și troparul Schimbării la Față: „pe cât li se putea”, referindu-se la ucenicii care au văzut slava Domnului, pe cât li se putea.

Așa și nouă – pe cât ne este îngăduit, pe cât sunt puterile noastre pregătite să primească harul lui Dumnezeu.

Cartea Fericirilor nu ne oferă doar o învățătură, ci o cale de urmat. O cale care trece, așa cum ne-au învățat Sfinții Părinți, prin despătimire, prin smerenie (părintele vorbește în cartea sa despre smerenia Sfântului Siluan), dar și prin bucurie. Căci bucuria este un semn al prezenței harului.

De aceea, când Sfântul Apostol Pavel, în epistola sa către Galateni, vorbește despre faptele trupului, în capitolul al cincilea el arată care sunt roadele Duhului: „Roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea. Împotriva unora ca acestea nu este lege.”

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca, prin această seară, prin cartea pe care părintele ne-a pus-o înainte și prin cuvintele pe care dânsul ni le va împărtăși, să rodim și noi aceste roade – și să se umple sufletul nostru de ceea ce cu toții așteptăm: întregirea bucuriei, a dragostei, a credinței și a bunăvoinței.

Părintele Varnava, cunoscut pentru omiliile sale catehetice pline de discernământ și sensibilitate, a adresat celor prezenți un cuvânt de îndrumare, într-o vreme în care creștinul se confruntă cu pericolul alienării și al idolatrizării propriului ego. Mesajul central al conferinței a gravitat în jurul ideii de redescoperire a trăirii autentice în Hristos și de curățire a inimii de rătăcirile individualismului contemporan.

La începutul prelegerii, Părintele Varnava Iangos a explicat că Fericirile Domnului nostru Iisus Hristos reprezintă conținutul deplin al vieții duhovnicești:

Fericirile Domnului nostru Iisus Hristos se arată a fi conținutul deplin al vieții duhovnicești. Ele constituie un adevărat sistem de referință, un „regulament” al organizării vieții creștine. Fericit este cel care trăiește în legătură și comuniune cu Hristos, nu simplu și nu doar cel care respectă un canon sau anumite rânduieli, nu doar cel care caută să fie un om bun, ci acela care are ca realitate ultimă atât suferința, cât și dorința desăvârșită, împlinite în persoana lui Hristos.

În toate Fericirile și în toate poruncile Mântuitorului, ne împărtășim de prezența Sa personală. Fericirile și poruncile nu sunt altceva decât însăși persoana lui Iisus Hristos.

Iar când vorbim despre smerenie, milostenie, blândețe și curăție, în toate acestea se descoperă tainic prezența lui Hristos.

Prin urmare, Fericirile devin o busolă a vieții – în general, dar mai cu seamă a vieții creștine.

Cine este Arhim. Varnava Iangos?

Arhimandritul Varnava Iangos s-a născut în Cipru, în anul 1965. A absolvit Facultatea de Filosofie, secția Istorie și Arheologie, precum și Facultatea de Teologie din cadrul Universității „Aristotel” din Tesalonic.

Din anul 1999 a slujit ca preot principal la biserica parohială Panagia Laodighitria din Tesalonic, unde a desfășurat o intensă activitate pastoral-misionară, axată în special pe catehizarea tinerilor și studenților.

În anul 2012, Preasfinția Sa Anthimos, Mitropolitul Tesalonicului, i-a încredințat conducerea Biroului pentru Tineret al Sfintei Mitropolii, iar în 2014 a fost numit stareț al Sfintei Mănăstiri „Sfânta Teodora” din Tesalonic.

Citește despre: