Cântă cântăreţul cel insuflat de Dumnezeu, loveşte strunele răsunătoare. Când mă buimăcea zarva lumii, nu puteam să iau aminte la el. Acum, în liniştea însingurării, încep să ascult cântăreţul de taină. Atât sunetele, cât şi stihurile lui mi se fac, parcă, mai desluşite. Parcă s-ar dezvălui în mine o putere nouă: puterea de a lua aminte la el şi de a-l înţelege. Deosebesc în sunetele lui o simţire nouă, iar în cuvintele lui un înţeles nou, minunat - minunat ca înţelepciunea lui Dumnezeu.

„Saule ! încetează a te înverşuna: să se depărteze de la tine duhul viclean...”- cântă sfântul David, făcând să răsune alăuta bine înstrunată. „Saul” numesc mintea mea, tulburată, zdruncinată de gândurile care ies de la stăpânitorul acestei lumi. El - mintea mea - a fost rânduit de Dumnezeu la aşezarea împărăţiei lui Israil - la facere, şi apoi la răscumpărarea omului - ca împărat, ca stăpân al sufletului şi al trupului; prin neascultarea de Dumnezeu, prin călcarea poruncilor dumnezeieşti, prin stricarea unirii cu Dumnezeu ea s-a lipsit de vrednicie şi de har. Puterile sufletului şi trupului nu i se supun; ea însăşi e supusă înrâuririi duhului viclean.

Cântă Sfântul David, vesteşte cuvintele Cerului: şi sunetele psaltirii lui sunt sunete cereşti! Despre ce cântă? Despre fericirea omului.

Fraţilor, să ascultăm învăţătura cea dumnezeiască înfăţişată în cântarea cea dumnezeiască. Să ascultăm graiurile, să ascultăm sunetele prin care grăieşte, prin care tună către noi Cerul.

Voi, cei ce căutaţi fericirea, ce alergaţi după plăceri, ce însetaţi de desfătări! Veniţi, ascultaţi cântarea cea sfinţită, ascultaţi învăţătura cea de mântuire. Până când să mai pribegiţi, să umblaţi prin văi şi munţi, prin pustii şi codri nepătrunşi?  Până când să vă chinuiţi cu o osteneală neîncetată şi deşartă, neîncununată de nici un fel de roade, de nici un fel de împliniri dăinuitoare? Plecaţi o ureche supusă: ascultaţi ce grăieşte Duhul Sfânt prin gura lui David despre fericirea omenească, fericirea spre care năzuiesc, de care flămânzesc toţi oamenii.

 

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Aripi duhovniceşti pentru cei osteniţi şi împovăraţi, Editura Sophia, București, 2001)