Fericit cel care rabdă necazuri şi strâmtorări pentru Dânsul, că plata lui este nenumărată în Ceruri. Nu te rătăci, omule, în deşertăciunea lumii, ci întoarce-te către Domnul, care este cu adevărat izvor al mângâierii şi al tuturor bunătăţilor. Căci toate lucrurile pe care cauţi să le ai de la oameni le pierzi; că în acestea nu este mângâiere. Şi de afli o cât de mică plăcere în viaţa aceasta, ea nu este statornică până la sfârşit, ci toată îndulcirea ei se sfârşeşte cu necaz şi suferinţă. Numai mângâierea lui Dumnezeu rămâne pururea, că nu este cu putinţă să se schimbe în amărăciune, nici mângâierea cea duhovnicească să se întoarcă în dureri şi pedeapsă. Această puţină avuţie pământească este scurtă şi nestatornică, iar cea cerească este prea sigură şi veşnică.

Deschide ochii tăi, iubitorule de lume. Socoteşte folosul şi paguba pe care le ai dorind deşertăciunea lumii, şi tânguieşte sufletul tău cel ticălos! Defaimă plăcerea acestei vieţi, văzând în câtă primejdie se află câţi petrec în ea căci este plină de amărăciune şi felurite necazuri. Aşa, iubite, urăşte toate aceste deşertăciuni ca să dobândeşti cereasca împărăţie, veşnica odihnă şi negrăita veselie, care facă-se să o dobândim noi toţi, în Hristos Iisus, Domnul nostru. Căruia slava este în veci. Amin.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, p. 232)