Când vorbim despre istoria creștinismului ortodox pe pământ românesc facem recurs, prea adesea, doar la cronologia unor evenimente de seamă, la biografiile luminoase ale unor vrednici lucrători în ogorul Bisericii, la împlinirile de ordin cultural etc., reflectând extrem de rar asupra rolului discret, dar decisiv pe care l-a avut și-l are femeia creștină în propovăduirea Evangheliei din generație în generație. Mame sau bunici evlavioase, fără să facă nici un fel de paradă de osteneala lor, femeile sunt cele care, în primul rând, predau abecedarul credinței pruncilor care învață să facă semnul crucii la vârsta când încă nu pot lega corect o propoziție. Văzând că, după ce și-au împlinit cu devotament rolul de mamă sau de soție, încă mai găsesc timp și resurse spre a se implica și în satisfacerea unor nevoi materiale sau spirituale ale comunităților în care trăiesc, un grup de astfel de femei avea inițiativa, acum o sută de ani, de a-și uni forțele și de a canaliza aceste energii într-o lucrare unitară și coerentă în cadrul unei Societăți Ortodoxe Naționale a Femeilor Române.
Filiala din Iași a acestei societăți va avea ca punct de plecare tot anul 1910, când un grup de doamne - între care se numărau principesa Olga Sturdza, Elena Meissner, Adela Xenopol sau Ella Negruzzi -, primeau, în acest sens, în biserica Mănăstirii “Sf. Trei Ierahi“, binecuvântarea Mitropolitului Pimen Georgescu. Din acel moment, cronica acestei Societăți se va îmbogăți, în mod constant, cu activități misionare, filantropice, culturale sau în plan educațional fără precedent prin amploare și eficiență. Și poate că și acestea, ca multe alte lucrări cu binecuvântate rodiri, izvorând din jertfelnicia femeii ortodoxe române, ar fi rămas risipite prin arhive sau prin biblioteci dacă două doamne inimoase - ele însele implicate în lucrarea actuală a Societății Ortodoxe a Femeilor Române (SOFR) Iași - nu ar fi avut inspirația de a le aduna într-un volum ce numără 360 de pagini. Editat la ceas aniversar, cu prilejul centenarului, având binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, volumul “Societatea Ortodoxă a Femeilor Române - Iași. 1910-2010“ este plămădit din truda de prisacă a doamnelor Elvira-Ecaterina Ivănescu și Margarita Vlad, care au încredințat spre imprimare Editurii Pim din Iași o istorie completă a acestei organizații de frunte a laicatului român.
Din texte publicate în diverse publicații, decupaje din arhive, mărturii personale sau documente cu valoare juridică se conturează portretul complex al SOFR Iași, de la înființare până în prezent. Evident, accentul este pus pe două perioade distincte: din 1910 până în 1948, an în care regimul comunist desființa în mod abuziv această organizație, respectiv din 1990, anul primelor încercări de reorganizare, până în 2010. Acolo unde a fost posibil, s-au folosit și fotografii, alb-negru sau color, pentru a ilustra un text care surprinde cu sobrietate, fără triumfalisme, activități venite în sprijinul celor săraci, a celor singuri sau a celor însetați de cuvântul lui Dumnezeu. Indiferent dacă beneficiari sunt copiii sau bătrânii împovărați de ani, duhul în care sunt enumerate actele de caritate sau evenimentele cultural-misionare organizate ne oferă șansa de a urmări, înaintând pe firul lecturii, cam cum arată o inimă de mamă în acțiune chiar și dincolo de spațiul intim al familiei.
Dincolo de entuziasm și dorință de a oferi mângâiere, doamnele din Societate, aflate încă de la început sub oblăduirea Sfintei Cuvioase Parascheva, au știut să fie extrem de exigente cu misiunea lor. Încă de la înființare, unul din obiectivele pe care și le propuneau era organizarea unui învățământ religios de cea mai înaltă calitate. În revista “Unirea femeilor române“, nr.4/decembrie 1910, Eleonora Strătilescu pleda pentru o educație religioasă dată “în cele mai bune condiții de reușită“ căci “predică proastă sau un învățământ religios anti-pedagogic în loc să ajute, mai rău compromit ortodoxismul“. Exemplara atitudine a acestei doamne s-a transmis și celor care au fondat Liceul Ortodox de Fete din Iași (desființat în 1948), dar și celor care au deschis, în aceeași clădire în care a funcționat acest liceu, o școală - “Varlaam Mitropolitul“, dotată și organizată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei la cele mai înalte standarde și după cele mai adecvate principii pedagogice.
Prin bogăția de informații și prin varietatea de documente pe care le cuprinde, acest volum va constitui un reper bibliografic consistent pentru cercetători, dar și un punct de plecare pentru considerațiuni de ordin jurnalistic sau eseistic. Felicităm din inimă pe cele două autoare, precum și pe toate doamnele și domnișoarele care continuă astăzi o lucrare temeinic începută acum un veac și nu putem decât să subscriem și noi, cei de astăzi, la cuvintele rostite de Mitropolitul Pimen Georgescu la momentul inaugural din 1910: “Fericită este Moldova având astfel de femei“.