În anul în care au lăsat cortul şi au intrat în căsuţa cea joasă, au hrănit şi un porc care s-a făcut foarte mare. Deoarece Stavros Ţalikis lucra undeva cu ziua, a chemat pe copiii lui, pe Iacov şi pe Gheorghe, şi le-a spus ce să facă cu porcul.

Trebuia să-l ducă la Ţonka, un sat mai mare din apropiere. Se înţelesese cu casapul de acolo ca să-l taie şi să-l vândă la un preț care să nu-i păgubească pe nici unul.

În drum spre Ţonka, copiii au întâlnit un consătean de-al lor care, de îndată ce a văzut porcul cel bine hrănit, le-a spus: „Bre, unde duceţi scroafa aceasta care s-a făcut cât un măgar!?”

La aceste cuvinte, îndată animalul a căzut jos spumegând, pierzându-şi puterile şi fiind gata să moară. Consăteanul acela, care se ocupa cu descântecele, deochiase animalul. Copiii s-au înfricoşat.

Însă micul Iacov şi-a revenit repede şi, căutând în jurul lui, a găsit o cutie mică de conservă, pe care a umplut-o cu apă din uluc. Apoi a rupt nişte busuioc din grădina de alături, s-a dus mai jos unde era un loc de închinare al Sfântului Dimitrie, şi-a făcut rugăciunea în genunchi, a luat untdelemn din candelă şi s-a întors la animalul care era pe moarte. A îngenuncheat, s-a rugat, l-a uns cu untdelemn şi l-a stropit cu busuiocul. Peste puțină vreme scroafa se ridică şi o duseră la casap.

(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Ţalikis, Stareţul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 41)