În predicile dumneavoastră spuneți deseori că astăzi se face totul pentru ca omul să fie transformat în animal. Dar iată că am citit nu demult în Sfânta Scriptură, în cartea Eclesiastului, că „soarta omului și soarta dobitocului este aceeași: precum moare unul, moare și celălalt și toți au un singur duh de viață, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Și totul este deșertăciune!”.

Recunosc, vorbele acestea nu pot să nu mă pună pe gânduri. Trebuie să recunoașteți că nu este o perspectivă îmbucurătoare pentru om. Nici o nădejde, numai teamă în fața necazurilor ce se apropie. Dacă omul este un animal, pentru el este firesc să ducă viață animalică. Cu cât poate să-și manifeste într-o măsură mai mare firea, cu atât este mai mare libertatea pe care o posedă. Așa încât propagandiștii moderni ai principiului „totul este permis” nu se înșală chiar atât de mult. Dacă nu în asta, în ce constă atunci sensul existenței noastre?

Acele cuvinte ale Scripturii pe care le citați (Eclesiastul 3, 19) înseamnă doar că vremea omului pe pământ, ca de altfel vremea oricărei creaturi, este mărginită de moarte. Moartea nu este totuși ultimul cuvânt. Da, omul este un animal. Însă nu numai un animal. El poate deveni doar animal (n.r. ‒ să-și trăiască viața doar la nivel animalic) lepădându-se de Dumnezeu, după cuvântul psalmistului: „Omul, în cinste fiind, nu a priceput, asemănatu-s-a dobitoacelor, care pier” (Psalmul 48, 12). Iar Sfântul Vasile cel Mare spune că omul este un animal căruia i s-a poruncit să devină dumnezeu.

Cuvântul plin de mâhnire al Eclesiastului este în legătură cu așteptarea Mântuitorului de către neamul omenesc. Odată cu venirea lui Hristos, totul s-a schimbat. La fel ca înainte, trăim în condițiile unei libertăți îngrădite, trăim o viață amenințată mereu de moarte. Totodată, însă, trăim în harul cu care ne îmbie Hristos, Biruitorul morții. Iată de ce viața fiecăruia dintre noi, spun Sfinții Părinți, reprezintă o posibilitate unică. Tocmai această posibilitate unică definește sensul existenței noastre.

În fapt, orice moment al vieții noastre e plin de sens. Omului i s-au dat rațiune și multe alte daruri (dintre care cel principal este harul), ca el să poată descoperi acest sens sau cel puțin să înțeleagă că el există, chiar dacă împrejurările nefavorabile ne fac incapabili să vedem acest sens într-un moment dat al vieții noastre. (Protoiereul Alexandru Șargunov, „Răspunsuri la scrisori ale mirenilor”, din cartea Ultima armă)

(Akedia, fața duhovnicească a deprimării – Cauze și remedii, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia Cartea Ortodoxă, București, 2010, pp. 213-215)