Reiau din prefața prin care mi s-a îngăduit să însoțesc volumul: „Mi-e greu, dacă nu imposibil, să scriu o prefață la acest scurt Jurnal al Învierii așa cum îl veți descoperi parcurgându-i paginile. Părintele Nicolae Dale avut răbdarea de a nu stinge un dar. În ciuda comentariilor și răutăților, unele făcând parte din mecanismul de intimidare a dușmanului bucuriei în Hristos, distrugătorul caracterelor de dragul libertăților inepte. Relația duhovnicească în care s-a așezat în Duhul lui Hristos dinaintea Părintelui Arsenie Boca ne este dăruită prin creionare smerită. Atentă și fără excese. Apoi curg spre noi mărturiile. Multe. Poți să crezi sau nu în ele, poți să admiți sau nu că ele privesc o realitate măsurabilă în harul minunilor. Dar nu poți nicicum, decât dacă trăiești într-o realitate frântă, să faci abstracție de aceste miniaturi de Evanghelie împlinită. Textele sunt simple. Curățite de orgolii scriitoricești. Dăruite nouă ca să ne bucurăm, să deschidem ochii spre o realitate care vine spre noi cu forța Împărăției. Liniștit și cuminte, Părintele se apropie de Părintele Arsenie Boca cu smerenia celui care iubește. Sub acest văl al iubirii minunile din dreptul icoanei din Semlac ne aduce aproape de cer, unind Ardealul cu Raiul. Stăruința în mărturie aduce un plus de curaj la vremea de acum. Citiți cartea în lumina în care a fost scrisă. Cu un ochi la Icoană și un altul la viața cotidiană! Fără să ratați bucuria de a fi creștini în epoca în care răul pare să-și ceară, a câta oară, tainul de întuneric. Când am închis manuscrisul am avut sentimentul că am trecut peste o frontieră de lumină. Aștept volumele multe care stau ascunse în inima de Foc a sfințeniei Neamului Românesc!” (Când Minunea e chiar lângă noi, pp. 5-6).

În Vinerea Mare, aducere aminte de puterea învingerii morții.