Cine are ochi de văzut, să vadă!

Toma, deşi a auzit, dar, fiindcă n-a văzut, a zis: «De nu voi vedea, nu voi crede», iar când a văzut, a strigat îndată: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!».

Cel ce vede nu are nevoie de cineva care să-l înveţe despre ceea ce vede, ce este aceea, dacă cel ce vede e dintre cei ce văd şi au ochi cu adevărat. Aceasta se poate vedea şi din cazul lui Toma, care deşi a auzit, dar, fiindcă n-a văzut, a zis: «De nu voi vedea, nu voi crede» (Ioan 20, 25), iar când a văzut, a strigat îndată: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!».

Deci, cel ce nu credea înainte de a vedea, a mărturisit el însuşi de la sine adevărul; şi ceea ce nu avea auzind, a dobândit îndată ce a văzut, adică credinţă.

(Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, în „Filocalia”, vol. VIII, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1979, pp. 275-276)

Ultimele din categorie