Omul, tăindu-şi voia, câşigă despătimirea

Căci tăindu-şi voia lui câşigă despătimirea şi, prin despătimire, vine cu Dumnezeu la desăvârşita nepătimire.

Şi precum omul mergând pe drum şi aflând un buştean, şi înlăturându-l mai face o parte din drumul lui, aşa e cu cel ce înaintează tăindu-şi voia lui. Căci tăindu-şi voia lui câşigă despătimirea şi, prin despătimire, vine cu Dumnezeu la desăvârşita nepătimire.

El poate, pe o scurtă distanţă de drum să-şi taie zece voi. El vede ceva cu gândul şi spune: „Ia seama acolo”, iar el zice gândului: „Nu iau seama”; şi-şi taie voia lui. Căci nu ia seama. Iarăşi, află pe unii care îl clevetesc şi gândul îi spune: „Zi şi tu cuvântul acesta”. Şi el îşi taie voia şi nu-l zice. Şi iarăşi îi zice gândul: „Mergi întreabă pe bucătarul ce fierbe”. Şi nu merge, şi-şi taie voia lui. Vede iarăşi ceva şi gândul îi spune: „Întreabă cine a adus aceasta?”. Şi el îşi taie voia şi nu întreabă.

Şi tăind-o aşa mereu, ajunge la obişnuinţa de a o tăia, şi începând de la cele mici ajunge să taie cu linişte şi cele mari, şi aşa ajunge nici să nu mai aibă peste tot voie. Şi orice i s-ar întâmpla îl lasă liniştit ca şi cum i-ar fi propriu.

Şi astfel, fără să voiască să facă voia lui, se află făcând-o întotdeauna pe aceasta. Căci neavând ceva al său, tot ce se face e al său. Şi aşa se află, cum am spus, neavând o împătimire, şi din despătimire, cum am spus, vine la nepătimire.

(Avva Dorotei, Filocalia, vol. IX, traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 433)

Ultimele din categorie