Spre smerirea mândriei deşarte...

Toate ni se întâmplă prin judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, spre smerirea mândriei deşarte a sufletelor noastre.

Toate câte ni se întâmplă spre necinstirea noastră, fie de la oameni, fie de la draci ni se întâmplă prin judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, cu bun rost (prin iconomie), spre smerirea mândriei deşarte a sufletelor noastre.

Căci scopul cârmuirii lui Dumnezeu, în ce priveşte viaţa noastră, e să fim pururea smeriţi şi să nu cugetăm despre noi ceea ce nu trebuie să cugetăm, ci să cugetăm spre a ne înţelepţi prin cumpătare; nici să nu ne închipuim lucruri mari despre noi, ci să căutăm spre El şi să-I urmăm, după putinţă, fericita smerenie.

Căci a fost blând şi smerit cu inima. Aşa doreşte să ne facem şi noi Cel ce a răbdat pentru noi moartea nedreaptă şi de ocară.

Căci nimic nu iubeşte El aşa de mult şi nu este atât de folositor pentru orice virtute, şi în stare să ne înalţe din gunoiul patimilor, ca blândeţea, smerenia şi dragostea către aproapele.

Dacă nu le avem pe acestea când săvârşim virtutea, deşartă e toată lucrarea noastră şi toată osteneala nevoinţei e nefolositoare şi neprimită.

(Cuviosul Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, suta întâi, cap. 55, în Filocalia, vol. VI, p. 224-225)

Ultimele din categorie