(In. 17, 10) Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.

Pentru că, dacă Fiul nu era de aceeaşi natură ca Tatăl, cum putea avea în El Însuşi ceea ce era diferit? Sau cum ar fi putut arăta în Sine ceea ce era diferit dacă natura străină şi singură nu primea pecetea a ceea ce era diferit de Sine? Dar Eunomie (oponent arian al ortodoxiei – n.tr.) spune: Nici nu are El despărţitor al slavei Sale. Aici, el vorbeşte corect, chiar dacă nu ştie ceea ce spune. Pentru că Fiul nu împarte slava cu Tatăl, ci are slava Tatălui în întregimea Sa, chiar şi Tatăl are toată slava Fiului. Pentru că aceasta este ceea ce El spune Tatălui prin toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele. Observaţi cum Hristos spune de asemenea că El va apărea la judecata de Apoi în slava Tatălui (Marcu 8, 38), când va alege pe fiecare după faptele săvârșite. Şi prin această frază, El arată unitatea naturii care subzistă între Ei. Pentru că, aşa cum alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii (1 Corinteni 15, 41), datorită diferenţei între naturile acelor luminători (de vreme ce ambii au aceeaşi strălucire, gândim că nu există nici o diferenţă în naturile lor), astfel El, care S-a profeţit pe Sine că va apărea în slava Tatălui, a arătat prin identitatea slavei, unitatea naturii lor.

(Sfântul Grigorie de Nyssa, Împotriva lui Eunomie 2, 6, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)