Când un frate a fost certat de faţă cu Părintele Nectarie pentru pasiunea sa de a aduna cărţi, acesta, spre tulburarea multora, l-a încurajat: „Curând va fi o foamete de cărţi duhovniceşti, nu se vor putea procura cărţi duhovniceşti. Este bine că el îşi face o bibliotecă duhovnicească, un tezaur duhovnicesc. Ea va fi foarte, foarte folositoare”.

Şi mai departe a povestit despre vedenia catastrofei, descoperită vederii lui duhovniceşti: „Timpurile grele vin chiar acum. În lume a sosit numărul şase şi vine numărul şapte. Vine veacul tăcerii. Vei tăcea, vei tăcea”, spunea Stareţul şi lacrimile i se rostogoleau pe obraji... „Şi iată, Măria Sa nu va mai fi el însuşi, câte umilinţe nu va îndura... Anul 1918 va fi şi mai greu: Măria Sa şi toată familia vor fi ucişi. Da, acest împărat va fi mare mucenic”, confirma el.

Stareţul s-a dus la el în chilie şi vreun ceas şi jumătate s-a rugat acolo. După rugăciune a ieşit îngândurat, l-a luat de mână pe fiul său duhovnicesc şi i-a zis: „Eu ştiu foarte multe despre tine, dar nu orice cunoştinţă îţi va fi de folos. Va veni foamete, vei flămânzi... va veni timpul când şi mănăstirea noastră va fi distrusă. Şi atunci cred că voi veni şi eu în sat la voi. Atunci să mă primiţi, pentru dragostea lui Hristos. Să nu mă refuzaţi. Nu voi avea unde să mă duc”.

(Starețul Nectarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 75)