Nu este păcat să te uiţi la un meci de fotbal. Este acolo pasiune, combativitate, spirit de echipă, talent, intuiţie etc. Dar nici o virtute nu e. De cele mai multe ori e o pierdere de vreme, o vreme în care am putea să ne rugăm, să citim ceva plin de înţelepciune, să facem o faptă bună, să ne plimbăm prin natură, să ne odihnim... Echipele îşi aleg astfel de simboluri pentru a atrage amatorii de paradoxal. Fotbalul e o sublimare a vechilor războaie, în care violenţa se converteşte în spirit combativ. Însă denumirea lor nu este deloc întâmplătoare. Astfel, influenţa demonică se poate răspândi şi în acţiuni aparent inofensive. Nu e acelaşi lucru să mănânci pizza de la Pizzeria Mamma mia sau de la Diavolo. De fapt cel viclean se insinuează discret în minţile, inimile şi comportamentul oamenilor. Astfel, adormiţi de publicitate, "diavol" devine luptător, talentat, viclean, puternic, campion. Ori noi ştim din Scriptură că diavolul e laş, imitator, pervers, marele looser al creaţiei. Încetul cu încetul începi să minimalizezi lucrarea lui de pierdere a veşniciei oamenilor şi să idealizezi aşa-zisele lui valori. Vă recomand ferm să găsiţi o echipă cu o emblemă care nu se referă la cel viclean. Şi între noi fie vorba, există echipe cu un fotbal mult mai frumos decât Man United. pr. I. Istrati