(Foto) Bisericuța din interiorul unui vechi platan – Plataniotissa (Doamna Platanului)
Lângă localitatea Kalavryta din Grecia, în satul Plataniotissa există o biserică amenajată în interiorul unui vechi platan. Conform tradiției, existența aceste bisericuțe este legată de Mănăstirea Mega Spileo din Peloponez, care adăpostește Icoana făcătoarea de minuni a Maicii Domnului Megalospilaiotissa, icoană sculptată în ceară şi mastic de Sfântul Apostol Luca. În cronica mănăstirii au rămas însemnate numeroase minuni ale icoanei Maicii Domnului.
În anul 840, când la Constantinopol se dezlănţuise erezia iconoclastă şi biserica de la Mega Spileo a fost arsă din temelii de către iconoclaştii fanatici, monahii de la Mega Spileo au pornit prin tot Peloponezul cu icoana făcătoare de minuni, pentru a-i face pe credincioşi să ţină cu tărie Tradiţia Ortodoxă. Întorcându-se dintr-o astfel de călătorie misionară, ei s-au oprit să doarmă pe locul unde părinţii Simeon şi Teodor primiseră prin descoperire porunca de a se întâlni cu Sfânta Eufrosina. Ei au aşezat icoana în scorbura unui platan uriaş, şi când s-au deşteptat în zori, au văzut că icoana se întipărise întocmai pe copac. Imaginea a rămas până astăzi. Acolo a fost ridicat un mic paraclis, şi oamenii din satul Clapatzouna (numit acum Plataniotissa – Doamna Platanului) din apropiere spun că de veacuri, în ziua de 23 august, când este odovania praznicului Adormirii Maicii Domnului, sătenii văd o sferă luminoasă strălucind împrejurul copacului.
Odoarele Mănăstirii Mega Spileo
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro