(Foto) Epivata – locul de naștere al Sfintei Cuvioase Parascheva
Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivata din Tracia, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol, azi Istanbul. Conform tradiției, pe locul casei unde s-a născut Sfânta s-a construit o biserică frumoasă – Biserica Cuvioasa Parascheva din Epivata. În luna august 1817, biserica a fost distrusă într-un incendiu, fiind reconstruită în 1820, cu ajutorul financiar al locuitorilor din Constantinopol și al domnitorului Moldo-Vlahiei, Alexandru Calimachi. În 1885, comunitatea din Epivata demolează Biserica, cea din 1820, pentru a construi una mai mare, în același loc. Lucrările de reconstruire durează șase ani și s-au folosit materiale de construcție din turnul bizantin al Ducelui Alexios Apokaukos (1327-1341). A fost cea mai mare Biserică din întreaga Tracie de Est (15m înălțime, 26m lățime, 30m lungime). A fost complet demolată în primăvara anului 1979, iar acum, pe același loc, se află un parc. La baza acestui parc există o inscripție ce face referire la biserica închinată Cuvioasei Parascheva. Imaginile au fost realizate în luna august 2022.