În dimineața zilei de 1 februarie 1854, un călugăr de la Mănăstirea Socola a văzut că din ochii Maicii Domnului din icoana de pe catapeteasmă se prelingeau câteva lacrimi. A fost chemat ecleziarhul bisericii și episcopului Filaret Scriban, rectorul seminarului, care au decis ca biserica să fie încuiată până seara, la vecernie. Profesori, monahi și elevi au descuiat ușa bisericii cu teamă. Două șiroaie de lacrimi străluceau pe chipul Maicii Domnului… Știrea că la Iași plânge o icoană a Maicii Domnului s-a răspândit imediat, iar Mitropolitul Sofronie Miclescu a venit și a constant minunea.

Aproape trei luni, până spre sfârșitul lunii aprilie, zi de zi au curs picături de lacrimi din ochii Maicii Domnului. Căutată de către credincioși din întreaga țară, icoana a fost desprinsă din catapeteasmă și așezată în mijlocul bisericii. În urma însănătoșirii grabnice a unei rude apropiate, boierul Nicolae Roznovanu s-a oferit să îmbrace icoana într-o ferecătură din argint și aur, pentru a proteja sfânta icoană.

În 1886, Mitropolitul Iosif Naniescu a mutat seminarul înființat de înaintașul său, Veniamin Costachi, de la mănăstirea Socola, în palatul familiei Sturza. Vlădica Iosif și-a dorit icoana Maicii Domnului mai aproape, dar pentru că lucrările la catedrală erau încă în desfășurare, a așezat icoana în Biserica Sfântul Nicolae Domnesc. În 1889 au fost aduse în noua catedrală mitropolitană moaștele Cuvioasei Parascheva, în stângă cărora a fost amplasată icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.