(Foto) Închinare la peştera Sfântului Nil Izvorâtorul de mir – Athos

Locuri de pelerinaj

(Foto) Închinare la peştera Sfântului Nil Izvorâtorul de mir – Athos

Tradiţia spune că Sfântul Nil a trăit în această Peşteră în prima jumătate a veacului al XVII-lea, asemenea unui înger în trup, ascet curat şi anahoret desăvârşit. În prezent, în acest loc se găsesc atât vechea chilie, ridicată în jurul peşterii, ce adăposteşte o mică bisericuţă, cât şi două mici încăperi în care s-au nevoit Sfântul Nil și, ulterior, ucenicii săi, precum și o chilie de dată mai recentă, construită peste locul mormântului Sfântului Nil.

Citește despre: