(Foto) IPS Ioachim al Romanului și Bacăului a slujit Sfânta Liturghie în a patra zi a Hramului Sfintei Parascheva

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

(Foto) IPS Ioachim al Romanului și Bacăului a slujit Sfânta Liturghie în a patra zi a Hramului Sfintei Parascheva

Marți, 10 octombrie, la invitația și cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul programului liturgic dedicat hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

Din soborul preoților au făcut parte părintele protoiereu Mihail Roșu și preoți din Protopopiatul Iași III. Răspunsurile la Utrenie au fost date de corul „Chivotul” al Catedralei Mitropolitane, iar la Sfânta Liturghie de corul „Apostolii” al Arhiepiscopiei Iașilor, condus de pr. Constantin-Nichifor Hrestic.