A doua, prin care suntem datori să plăcem lui Dumnezeu, este frica, nu cea de rob care este temerea de pedepse, ci frica prietenească care vine din dragostea de a nu mâhni pe un asemenea Părinte şi Domn îndurat; că o astfel de frică au copiii cei buni, care se înfrânează de lucrurile cele necuviincioase, ca să nu mâhnească pe tatăl lor. O asemenea frică are şi femeia îmbunătăţită şi de bun neam, care se îngrijeşte şi se păzeşte cu multă luare aminte în toate lucrurile şi slujbele ei, ca să nu facă nici o neorânduială sau pagubă în casa ei, şi să nu smintească pe bărbatul ei. Această frică sfântă care este un deosebit dar al Sfântului Duh, creşte în sufletul nostru şi se hrăneşte, când ne gândim la aceste patru lucruri, adică: înălţimea dumnezeieştii Măriri, adâncimea judecăţilor lui, dreptatea Lui și mulţimea păcatelor noastre. Acestea trebuie să le cugetăm neîncetat în inimă, că gândul acesta păzeşte în sufletul nostru această sfântă dragoste, şi goneşte tot păcatul.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 280)