Frica de Dumnezeu ne ajută să ne eliberăm de războiul cu gândurile. Ea este unul din darurile pe care Dumnezeu i le face omului. Cel ce primește acest dar se luptă în fiecare ceas să nu facă nimic din cele nu sunt bineplăcute Domnului – sau, mai bine zis, nu el se luptă, ci focul lui Dumnezeu topește în el orice gând care îl poate ataca: „«Precum se topește ceara de fața focului», așa și gândul necurat de frica lui Dumnezeu” (Sfântul Talasie).

Chiar dacă nu am primit această harismă a fricii de Dumnezeu, să ne luptăm măcar să trezim în noi simțul prezenței lui Dumnezeu și al Judecății ce va să fie. Frica de Dumnezeu este păstorul care călăuzește oile, adică gândurile: „în cei ce nu sunt povățuiți de temere, gândurile sunt în mare împrăștiere, ca oile care n-au păstor; dar când sunt călăuzite sau mânate din urmă de frică, gândurile se află în bună rânduială și înăuntrul ocolului” (Ilie Ecdicul).

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 265-266)