Fugi de lenevire, ca să nu cazi în deznădăjduire!

Cuvinte duhovnicești

Fugi de lenevire, ca să nu cazi în deznădăjduire!

    • Fugi de lenevire, ca să nu cazi în deznădăjduire!
      Fugi de lenevire, ca să nu cazi în deznădăjduire!

      Fugi de lenevire, ca să nu cazi în deznădăjduire!

Nu poţi să dai mai multă mâhnire Celui prea îndurat Dumnezeu, decât să zici că nu afli mântuirea şi ieşirea.

Şi din această lene, se nasc două prea necurate fiice ale maicii lor nelegiuite, dintre care, cea dintâi se numeşte deznădăjduirea, atunci, când cineva din lenea şi trândăvia sa, fuge de fericire şi zice, că nu află mântuire sufletească. A doua este împuţinarea de suflet, când i se par grele bunătăţile duhovniceşti şi se leneveşte de a săvârşi vreo faptă bună, deci se lipseşte, din negrija lui, de Împărăţia cerurilor.

Să ştii, omule, că mult se osteneşte diavolul ca să ne arunce prin această fiică desfrânată a lenei, care este deznădăjduirea, cea mai rea decât toate fărădelegile; fiindcă nu poţi să dai mai multă mâhnire Celui prea îndurat Dumnezeu, decât să zici că nu afli mântuirea şi ieşirea. Fugi de lenevire, ca să nu cazi în deznădăjduire, care este ca şi lepădarea de Dumnezeu. Nu te îngriji pentru lucrurile vremelnice, mai mult decât trebuinţa; adică să fii la poftele trupului osârduitor şi la lucrurile cele duhovniceşti, nepăsător şi leneş, fiindcă îndepărtezi mult, la sfârşitul vieţii tale, cereasca bucurie, la care este greu să ajungi până la urmă. Ai toată dorinţa ta la Dumnezeu, şi umblă în calea faptelor bune, care conduce la Ierusalimul cel de sus, unde Domnul te aşteaptă ca să te veseleşti veşnic împreună cu Dânsul. Şi nu te lenevi, ci fă în toate zilele un lucru duhovnicesc. Când te leneveşti la rugăciune, sau la alt lucru bun, să ştii că numai vicleanul te supără ca să împiedice binele, tu nu te opri, ci sfârşeşte-l, ca să biruieşti duhul lenevirii, care este greşală foarte vătămătoare de suflet.

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 121)