Pe 12 septembrie 2025, în timpul înlocuirii aleilor pavate din curtea mănăstirii, în zona de sud (lângă trapeză și bucătărie), a fost observată o nișă din cărămidă. După îndepărtarea câtorva cărămizi, s-a deschis accesul către un culoar subteran. Un tânăr student, Alexandru, a reușit să pătrundă în interior și a surprins în imagini un tunel de aproximativ 30 de metri lungime, 2,5 metri lățime și 2,8 metri înălțime.

Galeria, construită în partea inferioară din bolovani de râu și în partea superioară din cărămidă, pare să fi făcut legătura cu exteriorul mănăstirii, în direcția râului Maghernița. La capătul tunelului se observă o încăpere spațioasă, sprijinită pe arcade din cărămidă, cu o ieșire zidită ulterior cu piatră de râu. Potrivit celor prezenți, traseul ar continua spre beciurile mănăstirii pe o ramificație și dincolo de zidurile incintei pe cealaltă.

Mai multe detalii am aflat de la arhimandritul Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț:

Tunelul care pleacă din biserica mare și ajunge în afara incintei datează din vremea domnitorului Ștefan cel Mare. Legenda spune că era un tunel care ieșea la câteva sute de metri depărtare, iar acum avem bucuria să vă anunțăm că a fost descoperit locul unde se află acest tunel.

În zona în care ne aflăm, chiar în mijlocul incintei mănăstirii, tunelul a fost acoperit cu piatră de râu și bolovani. Însă acolo unde s-a construit corpul de chilii, la începutul secolului al XVIII-lea, tunelul nu a fost astupat. Pe o porțiune de aproximativ 30 de metri, acesta poate fi observat și astăzi. A fost construit pentru apărare, pentru situații de război, dar nu numai atât. Părinții de atunci, împreună cu domnitorul Ștefan cel Mare, au amenajat și câteva încăperi în acest spațiu subteran.

Pentru noi este o binecuvântare să redescoperim acest lucru, deoarece Mănăstirea Neamț se numără printre cele mai mari și mai frumoase mănăstiri medievale. Faptul că s-a muncit atât de mult la tunel și la încăperile subterane arată grija de atunci pentru apărare și pentru protejarea valorilor. Atunci când era nevoie, aceste bunuri puteau fi adăpostite în încăperile aflate de-a lungul tunelului care ducea în afara incintei.

De-a lungul timpului, în tradiția mănăstirii a circulat ideea că din incintă pornea un tunel secret spre exterior, folosit pentru refugiu sau protejarea valorilor. Descoperirea de acum întărește aceste mărturii. Tunelul ar fi putut fi amenajat în vremea ridicării Bisericii Voievodale cu hramul „Înălțarea Domnului”, când ansamblul monahal era înconjurat de ziduri de apărare.

Tunelul pare să fi fost parțial afectat sau acoperit în perioada restaurărilor dintre anii 1956–1961, când s-au făcut consolidări, arcade de piatră și pavări noi. În unele porțiuni, acesta a fost obturat prin depunerea de bolovani sub zidurile chiliilor construite ulterior.

Traseul tunelului trece pe sub spații care, de-a lungul vremii, au găzduit mai multe biserici:

• fundațiile bisericii ctitorite de Petru Mușat în 1381, distrusă la cutremurul din 1471;

• bucătăria monahală din secolul al XVII-lea;

• biserica cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ridicată în 1823 și demontată în secolul al XX-lea.

• Totodată, o continuare a tunelului ar trece pe sub ciușmeaua ridicată în timpul Mitropolitului Veniamin Costachi (1830) și până la Biserica Voievodală a lui Ștefan cel Mare.

Structura tunelului, dimensiunile sale și rezistența materialelor întăresc ipoteza unei construcții medievale. Proporțiile și localizarea acestuia indică o funcție defensivă și strategică, dublată de nevoia de protecție a bunurilor mănăstirii.

Tunelul urmează să fie analizat în continuare de specialiști, în vederea documentării și protejării sale, iar Mănăstirea Neamț își adaugă astfel o nouă filă impresionantă în istoria sa de peste șase veacuri.