Gânduri de apreciere pentru toți susținătorii orei de religie
Mesajul IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim adresat tuturor susținătorilor predării Religiei în școlile publice din România.
Iubiţii mei fii duhovniceşti,
Felicităm şi binecuvântăm pe toţi cei care au optat pentru menţinerea orelor de religie în învăţământul primar şi gimnazial.
Zilele acestea toţi factorii responsabili de educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor în şcoală au făcut un autentic efort, mobilizându-se ca să se împlinească cerinţele forurilor abilitate ale statului cu privire la învăţământul religios în şcolile publice.
Pentru aceasta, cu multa recunoştinţă, mulţumim părinţilor, că şi-au dat acordul ca fiii şi fiicele lor să primească învăţătura lui Hristos, predată sistematic în şcoală.
Mulţumim colaboratorilor noştri de la Centrul eparhial, inspectorilor de religie, din judeţele Bacău şi Neamţ, pentru sprijinul logistic şi buna coordonare a acestei activităţi.
Mulţumim, de-asemeni, părinţilor protopopi şi preoţi, care au sprijinit cu devotament acţiunea profesorilor de religie din şcoli, care, la rându-le, s-au arătat adevăraţii noştri misionari în şcolile publice.
Un gând de apreciere aparte îndreptăm către membrii Asociaţiei Părinţi pentru ora de religie (APOR) pentru zelul şi demnitatea creştină cu care s-au implicat în susţinerea orei de religie, mărturisind astfel ataşamentul faţă de Hristos, faţă de Biserica din care fac parte.
Nu în ultimul rând transmitem un gând de mulţumire directorilor şi colaboratorilor lor, care au lucrat pentru împlinirea în condiţii optime a cerinţelor impuse de Ministerul Educaţiei.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi, iar copiilor să le lumineze sufletele şi minţile spre dobândirea învăţăturilor folositoare şi a formării lor ca mădulare trainice ale Bisericii şi neamului.