Am citit un articol intitulat „Talibanizarea oraşelor din România trebuie să înceteze”, semnat de Cristian Bădiliţă, „scriitor, teolog, doctor al Universităţii Paris IV Sorbona”, în care ameninţă „Sinodul Bisericii Ortodoxe Române şi pe fiecare preot în parte” că, dacă nu vor lua măsuri imediate pentru eliminarea sonorizării slujbelor care „sunt transmise pe sute, uneori mii de metri distanţă în afara lăcaşului de cult”, „se va adresa instituţiilor europene abilitate, care vor şti să aplice, și de această dată, legea în România”.

Dureros este faptul că ameninţarea vine, din păcate, din partea unui „teolog”. Dar, aşa cum spun părinţii Bisericii: „teolog este cel care se roagă, nu cel care studiază teologie”.

Din păcate, stafia ateismului iconoclast, care a bântuit până de curând prin bietele şcoli româneşti, se plimbă astăzi pe stradă, unde nu mai este stresată de icoane şi crucifixe, ci, acum, o intrigă „tupeul Bisericii Ortodoxe” de a fi părăsit tranşeul în care au închis-o pentru jumătate de veac tovarăşii regimului comunist şi care, acum, îndrăzneşte să se manifeste în spaţiul public, liturghisind sonorizat. Se pare că domnul „teolog” a preluat ştafeta de la domnii Moise şi Cernea – cei stresaţi de învăţământul religios din şcoli –, îmbogăţind strategia ASUR-ului, de luptă împotriva credincioşilor ortodocşi, acum și sub pretextul: „să apărăm liniştea publică!”.

După cum se ştie, sonorizarea slujbelor, de care se face atât de mult caz, nu este „un fenomen întâlnit doar în ţările musulmane”, cu atât mai puţin un „fenomen talibanic”, „o lipsă de bun simţ la adresa concitadinilor” sau „o profanare a propriei religii”, cum îi place domnului „teolog” greco-catolic să spună. Ea se întâlneşte în toate ţările şi la toate cultele, fie catolici, greco-catolici, protestanţi sau neoprotestanţi. Dacă există mijloace tehnice moderne, care înlesnesc comunicarea cu toți cei prezenți la o slujbă, așa cum sunt aceste staţii de amplificare, Biserica trebuie să le utilizeze, acolo unde este cazul (și cu decență, evident). Domnul Bădiliță cunoaște, desigur, motivul pentru care Mântuitorul, „pe când mulțimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 5, 1), a rugat pe Simon-Petru să-l primească în corabie și să o depărteze puțin de la țărm. Nu cumva pentru ca toată lumea să-l poată vedea și auzi? Așa cum Mântuitorul s-a folosit de amplificarea naturală a acelui inedit amfiteatru de pe malul lacului Ghenizaret, tot așa și noi folosim în biserică amplificarea artificială, atunci când cea naturală nu este posibilă. Chiar și predica de pe munte – la care face referire domnul Bădiliță în articolul său – a fost ținută de Mântuitorul dintr-un loc mai înalt, tocmai spre a putea fi văzut și auzit de toți.

Cum s-ar adresa Sfântul Părinte zecilor de mii de credincioşi, „Urbi et orbi”, din Piaţa Sfântului Petru, dacă nu ar avea sonorizare?! Am dat doar un exemplu din viaţa Bisericii din care dânsul face parte deoarece, după cum se ştie, din anul 2012, domnul „teolog” este fiul Bisericii greco-catolice, sub jurisdicţia episcopului greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, nepot al cardinalului Todea. Sigur, credințele se pot schimba ușor, caracterul omului, mai greu.

Trebuie cumva să înţelegem că misele papale oficiate în aer liber de Sfântul Părinte pot fi sonorizate, iar cele săvârşite de părinţii Bisericii Ortodoxe, nu?! S-a „talibanizat” oare Săveniul natal cu bisericile sale sonorizate până într-atât, încât să-l agreseze pe înţeleptul locului, până hăt departe, în Oraşul luminilor, unde îşi face veacul?!

Şi, dacă tot ne ameninţă cu Sublima Poartă, mă întreb, uitându-mă la multele titluri universitare, ce-i succed numele: „scriitor, teolog, doctor al Universităţii Paris IV Sorbona”, dacă n-ar fi fost mai util un protest adresat de domnia sa forurilor europene împotriva decibelilor de incultură şi dezmăţ, prin care atâtea spectacole de prost gust agresează fonic nu doar slujbele Bisericii Ortodoxe, duminica şi în sărbători, ci şi liniştea concitadinilor, până dincolo de straja a treia a nopţii?! Sau, de ce nu, un demers la Bruxelles privind numărul mare de infracţiuni din ţara noastră; numărul mare de sinucideri petrecute zilnic pe fondul sărăciei endemice; numărul mare de tineri care se droghează, de copii, de tineri şi de bătrâni abandonaţi de societate, care trăiesc prin canale şi pe străzi; numărul mare de copii care nu merg la şcoală şi de elevi care abandonează şcoala; numărul mare de şomeri şi de familii dezbinate şi nenumăratele lipsuri materiale prin care trece ţara. Acestea s-ar merita a fi neliniştile şi problemele ce-i frământă pe oameni de talia şi cu pretenţiile domnului „scriitor, teolog, doctor al Universităţii Paris IV Sorbona”, şi nicidecum sonorizarea slujbelor Bisericii.

Dar, astăzi este de bonton atacul la Biserica Ortodoxă! După încercările de a scoate icoanele şi crucifixele din sălile de clasă, a urmat povestea cu ora de religie, ca în prezent să dezbatem desonorizarea slujbelor. Cineva ne iubeşte şi vrea să ne ţină în formă, mereu pe baricade!

Aşa cum Biserica rabdă urâţeniile lumii, livrate zilnic în spațiul public, tot aşa cei stresați de sonorizarea slujbelor ortodoxe ar trebui să fie mai îngăduitori cu cei peste 90% ortodocşi, permiţându-le, în aceste vremuri de libertate, să asculte mesajul lui Hristos, inclusiv prin mijlocirea sfintelor slujbe sonorizate. Aşa este democratic şi tolerant!

Noi îl asigurăm pe domnul „scriitor, teolog, doctor al Universităţii Paris IV Sorbona” că nu sonorizarea din biserică sau din curtea acesteia striveşte tainele divine, „excomunicându-L pe Hristos din viaţa Bisericii”, ci viaţa imorală (păcatul) îl scoate pe om din comuniunea şi comunicarea cu Dumnezeu-Treime şi cu Sfinţii Lui. Vă imaginaţi ce ar însemna o slujbă la Vatican sau la hramul de Sântă Mărie de la Cacica, fără sonorizare?! Sau ce-ar însemna o slujbă de sfinţire a unei biserici, fie la catolici, greco-catolici sau ortodocşi, la care participă sute şi chiar mii de oameni, fără sonorizare?! Ar fi o slujbă de care s-ar bucura doar un număr restrâns dintre cei mulţi care participă. Am întâlnit în foarte multe rânduri credincioşi care plecau de la slujbele bisericii, din cauza proastei sonorizări – dar nu am întâlnit niciodată oameni care să plece de la slujbă pentru că există o sonorizare ce înlesnește tuturor, dinăuntru sau din afara zidurilor, o bună percepție a rostirilor de la strană sau de la altar.

Un cititor bine intenționat ar putea crede, citindu-i articolul, că reacția domnului Bădiliță vine din prea multă grijă pentru Biserica Ortodoxă Română. Noi însă cunoaștem „dragostea” domniei sale pentru această Biserică (din care a făcut parte, până nu demult) și pentru ierarhii ei. Îl asigurăm că nu sonorizarea îi îndepărtează pe „tot mai mulţi ortodocşi de calitate” din Biserica Ortodoxă Română, ci altele sunt motivele pentru care ei pleacă; le cunoaşte, cu siguranță, domnul „teolog”, ca unul care se înscrie între cei „plecați”. Şi, fără a dezvolta subiectul, pot spune că motivele plecării respectivilor „ortodocşi de calitate”, cum îi numeşte eruditul domn Bădiliță, nu diferă cu mult de dorinţele deşarte ale ereziarhilor de altădată.

De fapt, nu-l obligă nimeni pe domnul „scriitor, teolog, doctor al Universităţii Paris IV Sorbona” să asculte „o slujbă creştină pe stradă sau în propria-i locuinţă”. Domnia sa poate să îşi pună căştile pe cinstitele urechi sau să tragă obloanele, dacă cumva sonorizarea slujbelor din ţara noastră ajunge până-n ţara adoptivă. Nici pe noi nu ne obligă nimeni să-i ascultăm conferinţele sonorizate sau să-i citim scrierile. Așa că îl rugăm să-i lase pe cei 90% dintre locuitorii României, care sunt creştini ortodocşi, să asculte slujbele Bisericii în tihnă şi să nu-i mai acuze de talibanism!

Aş vrea să închei într-o notă optimistă – deşi Sfinţii Părinţi recomandă a nu se sta la discuţie cu dracii arhiconi –, spunându-i acestui domn frustrat din varii motive că aşteptăm nerăbdători să propună, după desonorizarea bisericilor, interzicerea altor două elemente de poluare fonică: toaca şi, mai ales, clopotul. Prea sunt acestea talibane şi zgomotoase – „vivos voco, mortuos plango, fulgura frango” („chem pe cei vii, plâng pe cei morţi, fulgerele frâng”)!

Să ne ierte distinsul domn „scriitor, teolog, doctor al Universităţii Paris IV Sorbona” dar, din fericire, nu putem transforma slujbele Bisericii Ortodoxe în pantomimă!