Timpul de după Sfânta Parascheva nu mai contează. Iar timpul până la Sfânta Parascheva e fără de grabă. „Voi sta atât cât va fi de stat”, gândești. Atât și niciun pas mai puțin. Atât și niciun minut în minus. Atât cât să fie bine și cât să se producă... întâlnirea!

Mă îndrept și eu spre rând. Un rând al Sfintei Parascheva și al invitatului său de suflet din acest an, Sfântul Andrei Criteanul. Mi-am lăsat de-o parte ecusonul de jurnalist și mă las ghidată de jandarmi pe drumul pelerinilor. În urechi îmi răsună încă vorbele Înaltpreasfinţitului Părinte Andreas, Mitropolit de Arkalochori, Kastelli şi Viannos: „Sfântul Andrei vă aparține!”.

Sfânta Parascheva e a noastră mereu, slavă Domnului, și împărțim bucuria cu întreaga creștinătate. Dar Sfântul Andrei Criteanul... să ne fie „oferit” în aceste zile în toată deplinătatea... m-a uimit! „Sfântul Andrei vă aparține!” Un îndemn la rugăciune. Mai am, deci, un ocrotitor – un sfânt pe care, deși nu-l cunosc la fel de bine ca pe Cuvioasa noastră, îl pot lua complet în ajutor. Mi-a fost dăruit. Ne-a fost dăruit în mod special la acest Hram și nu mai putem spune că nu am știut ce binecuvântare am primit.

În același pas, cu grijă pentru pașii celor din jur

Înaintez pe culoarul pelerinilor și las în urmă numerele de pe stâlpi. Încă e liber în față și pot păși în ritmul meu obișnuit. Mă întreb pe unde or fi ultimii oameni așezați la închinare. Cât voi sta pe loc și în ce pas voi merge mai apoi. Zăresc mulțimea. Acolo voi fi și eu în câteva secunde, parte din grup. Din urmă vin alții și alții, care mă vor „baricada”. Ajung. Privesc în față. Îi urmăresc și pe cei care vin din spate. Mă observ făcând un „control” al celor din jur și gânduri de închipuită primă impresie îmi dau târcoale. Stop. Îmi revin. Zâmbesc. Și simt că fac primii pași spre... înainte! Doamne, ajută! Sfântă Parascheva, Sfinte Andrei Criteanul, ajutați-ne și primiți-ne la voi!

E oră de băgat în pat. E noapte și-i liniște. Și, la ora asta, cu stele multe pe cer, oamenii-s și ei mulți. Afară. Sunt pelerini veniți să-și aline sufletul. Să se roage. Să ceară, dar și să mulțumească. Unii nici măcar nu conștientizează momentul de mărturisire – și că fac parte din el. Și, totuși, fiecare om din rând e acolo cu un scop. Într-o totală conexiune cu ceilalți.

Grupul din față începe să vorbească. Dar dialogurile sunt într-o șoaptă care mă surprinde. Abia aud glasurile. Cum unul vorbește mai tare, un altul îl ponderează. „Să nu deranjăm”, pare a fi motto-ul lor. Țin la el și țin de el. Și, realizez, mai tare țin la oamenii din rând. Ia, uite, o grijă pentru aproapele pe care n-aș fi bănuit-o, chiar dacă – mai ales dacă – mi-aș fi lăsat gândurile de prime impresii să zburde. Din aceeași categorie a surprizelor, observ cum cei din spate nu fac un pas fără să fi făcut eu pasul meu înainte. Le-am dat prilejul să ajungă în dreptul meu și chiar să mă depășească. Pur și simplu nu s-au urnit din loc decât atunci când și eu am făcut-o. Suntem cu toții într-un pas. Într-o coregrafie nestudiată, dar atât de firească.

„Drept înainteee!”

Un bărbat se oprește să cumpere ceva de la mesele care ne îmbie cu flori, lumânări, icoane, brățări... „Eu n-am nevoie de nimic. Nici nu port. Dar am luat pentru mama, să-i duc și ei”, îi spune prietenului care-l însoțește. Simt cu mi se umezesc ochii. El nu mai e tocmai un copil. Dar inima lui de copil o poartă și pe mama în rugăciune și în pelerinaj la Sfânta Parascheva și la Sfântul Andrei Criteanul.

„Drept înainteee!”, se aude vocea unui băiețel care îmi transformă lacrima în zâmbet. E vesel și-n pas vesel mergem și noi, drept înainte, pentru o porțiune de drum. În ritmul acesta, ajungem mai repede decât credeam la întâlnirea cu Sfinții.

E timp de privit în jur, e timp și de privit în interiorul nostru. E timp de vorbit unii cu alții, e timp de vorbit cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu Sfânta Parascheva, cu Sfântul Andrei Criteanul. Din când în când, unii ies din rând și merg peste drum, învinși de țigară. Apoi se întorc și-și continuă lupta. Telefoanele se deschid constant pentru verificarea orei, pentru o fotografie, pentru o notificare. În alte dăți, pe ecranele deschise în jur recunosc sigla Doxologia și realizez că lumea se roagă. Unii pelerini lasă cu totul telefoanele și își citesc rugăciunile din cărți. Alții citesc și ei câte un rând, peste umăr, de la vecini. Când realizezi asta, dai cartea „întâmplător” mai într-o parte, ca atunci când, în școală, îți lăsai colegul să copieze. Acum e o altfel de lucrare de control. Iar testul nostru stă în detalii care împletesc și împlinesc iubirea de aproapele. Ajutorul. Nejudecata. Smerirea gândului. Milostenia.

Tinerețea și bogățiile ei

Cel mai tânăr din grupul din față scoate constant câte un ban și-l oferă. Pur și simplu, nu-l lasă inima atunci când cineva aflat în nevoie îl privește și i se adresează direct. Are o inimă bună. Clipul pe care l-a făcut live pe rețelele de socializare, imaginea pe care și-o păstrează și la care se vede că ține, pasiunea pentru muzică, prospețimea vârstei... toate acestea nu-l orbesc și nu-l scot de pe cale. Căci viața lui e completată de credință, de fapte bune făcute în ascuns, de atenție la cei din jur, de drag pentru oameni. „Facem și noi un sacrificiu, să mulțumim”, îi spune cineva. Și el mărturisește: „Bineînțeles. Mi s-a întâmplat să stau la rând când eram obosit – și parcă mai multă putere aveam!”.

Știe. E bogat și poate că asta nu știe. A înțeles ceea ce alții înțelegem mult mai târziu sau nu am înțeles încă. A avut curajul de a face pasul, apoi pașii – iar înțelegerea și trăirile le-a primit firesc. Căci spre Dumnezeu e suficient să ne îndreptăm noi un pic, iar El ne iese în întâmpinare cu totul!

Și cum a ieșit în noaptea asta, când pașii noștri spre Sfânta Parascheva și Sfântul Andrei Criteanul se tot înmulțesc! Și cum ne-a dat putere în noaptea asta, de nici nu am realizat că aproape ajungem!

Momentul Întâlnirii

Baldachinul îmbrăcat în veșmânt de flori se vede în toată splendoarea lui – iar în spate, albă, frumoasă, străjuiește Catedrala Mitropolitană. Perfectă i-a ieșit fotografia tânărului, fotografie pe care a adăugat-o în story cu mesajul: „Doamne ajută la toată lumea! Fiți mai buni!”.

Am ajuns în dreptul sfinților Parascheva și Andrei Criteanul cu dorința aceasta – de a fi mai bună. Le sunt o provocare de multe ori. De nenumărate ori în care deloc nu sunt bună. Am ajuns în dreptul sfinților Parascheva și Andrei Criteanul ca să le mulțumesc. Că ei mă iubesc, mă ajută, mă încurajează, îmi rămân aproape în ciuda ne-bunătății mele... „Iertați-mă”, ziceau unii dintre cei care cereau un bănuț... și simțeai cum ți se rupe inima. „Iertați-mă”, zic și eu sfinților Parascheva și Andrei – căci cu nevrednicie m-am apropiat. Și cu bucurie.

Iertați-ne și iubiți-ne, ajutați-ne să fim mai buni și mijlociți pentru noi în fața lui Dumnezeu! Sfântă Parascheva, îți mulțumim că ne-ai primit și anul acesta la întâlnire! Sfinte Andrei Criteanul, îți mulțumim că ne-ai fost dăruit zilele acestea – atât de deplin și atât de frumos, acceptând invitația Cuvioasei de a o însoți la întâlnire! Mulțumim Ție, Doamne, că ai revărsat Harul Duhului Sfânt peste prietenii Tăi – pe care i-ai făcut prietenii noștri! Slavă Ție, Doamne, pentru sfinții pe care ni i-ai dăruit ca model, povață, ajutor și bucurie!

Plec spre casă purtând liniștea. Și nu m-aș mai trezi vreodată din liniștea aceasta mai odihnitoare decât somnul. Plec spre casă și inima rămâne la rând. Iar rândul își continuă, în liniște, pașii. Oamenii. Rugăciunile. Poveștile. Întâlnirile.