Explicarea emoțiilor, când este făcută respectuos, le transmite copiilor că îi respectăm. Arătând că ne interesează ceea ce simt, noi le transmitem că ne interesează persoana lor. Dacă îi respectăm pe copiii noștri ca pe niște persoane egale nouă, ca pe niște chipuri ale lui Hristos, atunci trebuie să le respectăm și universul emoțional. Stărilor lor sufletești le spunem pe nume astfel:

„Pari copleșit.” „Te-ai enervat?” „Ești trist că s-a încheiat ziua?” „Îți e dor de mama ta?” „Te-ai supărat pe mine?”

Stările sufletești trebuie exprimate, nu puse în practică. „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos.” (Galateni 6, 12)

A-i spune pe nume stării sufletești a copilului nu ajută în timpul unei crize și nu funcționează nici cu adolescenții. „Păi normal că-s furios!” va fi răspunsul cel mai probabil al cuiva de paisprezece ani. Ceea ce funcționează în asemenea cazuri este să le respecți stările sufletești prin păstrarea tăcerii, dar și a limitelor prestabilite. Menținerea unei prezențe calme și liniștite, fără a ceda, le transmite respectul pentru stările lor sufletești și lupta pe care o duc. A fi un părinte bun constă în a le arăta copiilor noștri că le înțelegem luptele, fiindu-le alături în viață.

Stările sufletești sunt precum copiii când stau pe bancheta din spate în timpul unei excursii. Dacă îi ignori, scapă de sub control, dar în nici un caz să nu-i lași să conducă ei mașina.

Cercetătorii și cei care profesează în domeniul creșterii copiilor au descoperit ce rol semnificativ joacă stările sufletești în dezvoltarea copiilor. Capacitatea de a gestiona emoțiile este un factor critic în luarea unor decizii bune, în relațiile sănătoase și într-o viață împlinită. Gestionarea emoțiilor, numită și reglare emoțională, joacă un rol cheie în controlul impulsurilor, în amânarea recompensei, în motivație, în interpetarea semnalelor sociale și pentru a face față diverselor situații în viață. Copiii au nevoie de spațiu personal și de timp pentru a învăța cum să facă față emoțiilor pe care le trăiesc. Cel mai bine se descurcă în viață dacă au învățat să își gestioneze emoțiile și să dezvolte ceea ce se cheamă inteligență emoțională.

Gestionarea stărilor sufletești nu este singurul aspect al vieții și nici măcar cel mai important, însă este important să recunoaștem că latura afectiv-emoțională este o parte a firii noastre umane și, ca și tot ce ține de firea noastră, este nedesăvârșită și are nevoie de transformare. A învăța cum să ne stăpânim emoțiile, dorințele și pornirile este un aspect cheie al vieții duhovnicești pe care vrem să o învețe copiii noștri.

Cinstirea copiilor noștri ca fiind chipuri ale lui Hristos arată faptul că le respectăm stările sufletești, dar nu că le satisfacem orice dorință.

Explicarea stărilor sufletești nu este o tehnică, ci un act de respect, un act de cinstire a copilului nostru, chip al lui Hristos. Ar putea părea că suntem prea indulgenți dacă nu îi pedepsim pe copiii noștri pentru stările lor sufletești, pentru ieșirile emoționale sau crizele lor. Adevăratul respect este cel care le îngăduie să simtă și îi ajută să învețe cum să gestioneze aceste stări sufletești. Intenția noastră este să încercăm să fim stricți în privința comportamentului și permisivi în privința stărilor lor sufletești. În acest fel, le transmitem că ne pasă de ei ca persoane chiar atunci când îi obligăm să meargă la culcare.

A fi de partea stărilor lor sufletești confirmă lupta lor și îi confirmă și pe ei, ca persoane. Aceasta ne permite să ne apropiem și mai mult de ei când duc lupte, când învață să își gestioneze emoțiile, când își stăpânesc dorințele și se străduiesc să facă ce e bine.

Explicarea stărilor sufletești prin numirea lor nu rezolvă prea multe, dar îi învață foarte multe.

Explicarea stărilor lor sufletești nu funcționează neapărat și, de fapt, uneori chiar înrăutățește lucrurile. Când mi-am dus copiii la culcare, le-am explicat stările lor sufletești, iar ei au opus și mai multă rezistență. M-am opus ispitei de a mă înfuria pe ei sau de a-i lăsa să stea până după ora de culcare, iar ei mi s-au opus. Această luptă oricum n-o pot câștiga, dar mă pot apropia și mai mult de ei și să îi respect în toiul luptei lor acordând atenție stărilor lor sufletești.

Copiii învață cum să înțeleagă ce li se întâmplă din ceea ce le spunem noi. Ei învață să-și numească stările sufletești când ne aud pe noi explicându-le. Vor învăța un „mi-e greu” sau „sunt necăjit că trebuie să merg la culcare”.

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 153-157)

Îți mai recomandăm și: Principii de bază pentru dezvoltarea psihologică și emoțională normală a copiilor

Copiii şi învăţarea iubirii – familia ca loc de practică a virtuţilor​