„Glas de laudă. Cântările biblice din rugăciunea liturgică” – Marguerite Harl
La Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a apărut, în noua colecție „Scriptură/Tradiție/Litughie”, volumul intitulat „Glas de laudă. Cântările biblice din rugăciunea liturgică”.
Autoarea, Marguerite Harl, profesoară de limbă postclasică la Universitatea Sorbona între anii 1960-1986 și-a dedicat munca sa de cercetare scrierilor iudaismului elenistic și creștinismului vechi. Traducerea din limba franceză a fost realizată de Ștefan Munteanu.
Volumul „Glas de laudă” cuprinde 14 cântări preluate din diverse cărți ale Vechiului și Noului Testament. Acestea ocupă un loc special în Biblia creștină deoarece ele apar reunite pentru prima dată în secolul al V-lea, formând o colecție poetică aşezată după Psaltirea din codexul Septuagintei, Alexandrinus.
Aceste cântări sau ode scripturistice dau mărturie despre o perioadă în care se organiza în catedrale şi mănăstiri rugăciunea solemnă bazată pe citirea Psaltirii, însoţită de cântece și muzică. Aceste ode și rugăciuni au fost intonate în Biblie de câteva personaje celebre din istoria poporului Israel, precum Moise, care iese biruitor din lupta împotriva lui Faraon la Marea Roșie şi cântă Dumnezeului Atotputernic încrederea şi recunoștința poporului. La vocile lor de laudă, răspund trei imnuri luate din Evanghelia după Luca ce sărbătoresc Nașterea lui Iisus, Mesia cel vestit.
După prezentarea celor 14 cântări în textul lor grec și în traducere, Marguerite Harl face cercetări în Biblie, în iudaismul elenistic și la Părinții greci pentru a reconstitui etapele formării colecţiei. Moștenitoare a unei lungi tradiții, bucurându-se de prestigiu și autoritate, aceste cântări transmit în rugăciunea liturgică a Bisericii bogățiile teologice și spirituale ale Bibliei într-o formă prescurtată. Nouă dintre aceste cântări au constituit apoi „canonul odelor” cântat până astăzi în Biserica Ortodoxă. Este vorba de o îmbinare între imnografia bisericească (irmosul şi troparele canoanelor) şi textul scripturistic, „Cântările lui Moise” sau „Cântările biblice” cântate la slujba Utreniei.
Cele 19 mici capitole ale acestei cărți sunt grupate în patru părți. Prima prezintă obiectul de studiu al volumului și anume codexul Alexandrinus, lista de cântări și texte. Partea a doua reprezintă un studiu literar și istoric al colecției de 14 cântări, iar partea a treia reprezintă o investigație referitoare la arheologia colecției. Ultima parte a acestui volum surprinde mărturiile părinților greci și latini din a doua jumătate a secolului al IV-lea.
Cartea „Glas de laudă” este un proiect ambițios, care abordează chestiuni istorice dificile, cum ar fi relația complexă dintre iudaism și creștinism sau cea a influențelor reciproce dintre cele două părți ale lumii creștine, bisericile de limbă greacă și cele de limbă latină.
Cartea poate fi comandată online, aici: https://edituradoxologia.ro/glas-de-lauda-cantarile-biblice-din-rugaciunea-liturgica.
Despre Sfânta Parascheva, altfel
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro