Căci cel ce cu vătămare de minte zice: „Îl iubesc pe Dumnezeu, dar pe vrăjmaşul meu îl urăsc", unul ca acesta are părtăşie cu altul [decât cu Dumnezeu]. Căci dragostea lui Hristos, care este Hristos, care ne stăpâneşte pe toţi, îndemnându-ne să ne iubim unii pe alţii întru adevăr întru legătura păcii, zicea: „Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc pe voi, au nu fac şi neamurile şi păcătoşii acelaşi lucru"? Căci El este pacea noastră, Cel ce îndeamnă pe cei ce urăsc să îşi iubească vrăjmaşii, prin porunca Lui: „Rugaţi-vă pentru cei ce vă batjocoresc pe voi, ca să deveniţi fii ai Tatălui vostru celui din ceruri, Care face să răsară soarele peste răi şi buni şi trimite ploaie peste drepţi şi peste cei nedrepţi”. Prin această poruncă, deci, a pironit pe vrăjmaşul, ţinând credinţa în dragoste. Căci eu interpretez că armonia lor în Împărăţia lui Dumnezeu este nedespărţită. Căci zice: „Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: «Ridică-te şi te aruncă în mare şi va fi vouă»", fiindcă grăuntele de muştar este acru la gust şi compact, căci nu se împarte împrăştiindu-se ca celelalte seminţe. Este important acest lucru, când credinţa este unită cu faptele, prin care desăvârşindu-se dreptul, rămâne totdeauna unul, arătându-se vrăjmaşului acru la gust şi scufundându-l pe el în marea adâncului celui mai de jos, căci acesta este muntele care aude din faptele credinţei: „Ridică-te şi te aruncă în mare". Drept care, plinind frumuseţea cuvântului, trebuie să slăvim prin fapte, cu credinţă, nădejde şi dragoste, puterea cea din cer sălăşluită întru noi, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava şi stăpânirea şi închinăciunea, împreună cu binecuvântatul Lui Părinte şi cu Sfântul şi de viaţă făcătorul Lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 63)