Fiecare dintre noi primim mesaje cu astfel de titluri în care suntem rugați să ajutăm financiar o persoană care a fost diagnosticată cu o boală care pare să-i vestească sfârșitul. Iar marea lor majoritate vin cu îndemnul „haideți să salvăm o viață”. Fără îndoială, cine poate să ajute, să ajute cu dragă inimă. Nu face altceva decât să împlinească un cuvânt al Domnului. Eu doar mi-am pus întrebarea... nu denotă lucrul ăsta o lipsă de încredere în Dumnezeu și în purtarea lui de grijă? Oare nu ne împotrivim prin asta voii lui Dumnezeu?

Haideți să salvăm o viață. Pare să fie o expresie care arată cât de mult ne-am înpământenit, cât de multe le preferăm pe cele vremelnice, în locul celor veșnice, cu orice preț, chiar cu prețul ratării veșniciei. Noi tot afirmăm că avem încredere în purtarea de grijă iubitoare a lui Dumnezeu. Iar într-o rugăciune de dimineață Îi cerem Lui să ne dea puterea să pricepem că tot ce ni se întâmplă este din voia Lui. Iar adesea, turuind o rugăciune ale cărei cuvinte de multă vreme nu mai sunt vii pentru noi, spunem să se facă voia Lui precum în cer așa și pe pământ.

Oare în boala fratelui cutare nu este voia lui Dumnezeu? Oare El nu este prezent în durerea lui? Nu a fost lângă el când a aflat diagnosticul? Dar totuși, de ce a îngăduit asta, pare să fie întrebarea de pe buzele tuturor. Sunt două posibilități. Prima, și asupra căreia ne oprim cei mai mulți dintre noi este aceea că Dumnezeu vrea să ne încerce inimile, să ne sensibilizeze la durerea fratelui. Și de cele mai multe ori, ne gândim să-l scăpăm de ea. Și inițiem o campanie de strângere de fonduri pentru a încerca să-i salvăm viața. Și e foarte bine că facem asta.

Dar întrebarea mea este... câți dintre noi am inițiat, în astfel de cazuri, campanii de genul „Haideți să salvăm un suflet”? Câți dintre noi ne-am rugat Domnului să se facă voia Lui și sa facă El ce știe pentru mântuirea sufletului fratelui respectiv. Poate o să pară șocant, dur, sau cum vreți să-i spuneți... dar dacă voia Domnului este ca acea persoană să se mute de la noi? Și nu pentru că e un Dumnezeu rău și neîndurător, ci tocmai pentru că atât de mult ne iubește încât nu vrea să piardă pe nimeni. Și doar El singur știe că boala asta, care ar putea să se sfârșeacă cu moartea, e șansa lui de mântuire. Dar noi putem să strângem fonduri și să-i salvăm viața. Și în multe cazuri chiar s-au salvat vieți. Dar nu știm cum au trăit persoanele respective apoi relația cu Dumnezeu. Dacă s-au îndepărtat de El? Dacă prin ceea ce am făcut le-am luat singura șansă pe care o aveau la mântuire? Câți dintre noi, după campania „haideți să-i salvăm viața” continuăm cu singura „campanie” care trebuie, aceea de salvare a sufletului?

Da, să facem tot ce ține de noi să ajutăm astfel de persoane. Dragoste mai mare nu este, ca cineva să-și pună viața sa (așa cum poate fiecare) pentru fratele său, spune Însuși Mântuitorul. Dar eforturile noastre să fie dublate de un astfel de gând: „eu îmi doresc să se vindece fratele meu, Doamne, dar precum vrei Tu să fie, ceea ce îi este spre mântuire să-i dăruiești” sau să ne rugăm cu rugăciunea părintelui Sofronie de împlinire a voii lui Dumnezeu în viețile noastre: „facă-se Doamne, voia Ta, precum în cerul gândului Tău, așa și în pâmântul inimilor noastre. Amin”.

De altfel, și Hristos a lansat o campanie de strângeri de fonduri: „Părinte, dacă este cu putinţă, să treacă paharul acesta de la Mine”. Și a apelat la cea mai bogată Bancă din univers, la Însuși Tatăl Său, Dumnezeul nostru. Și deși avea certitudinea că „se vor strânge fonduri”, a ținut să adauge: „dar nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta!”