Mă întrebi care din doi primeşte harul mai repede, pustnicul sau cel aflat sub ascultare. Fără îndoială că ucenicul ascultător.

Acesta primeşte şi harul mai repede şi este şi în afară de orice pericol. Nu se teme nici că o să cadă, nici că o să ardă. Numai să nu se lase cuprins de neglijenţă. Şi să mai ştii că, atunci când omul îl are înlăuntrul său pe Hristos, atunci fie că este singur, fie că este împreună cu mulţi semeni ai săi, el îşi află liniştea şi are pace mereu.

Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp, ci de modul în care vietuieşti şi de mila Domnului. Experienţa se dobândeşte, într-adevăr, o dată cu trecerea timpului, dar harul, de aceea se numeşte har, adică dar, pentru că depinde de Dumnezeu, se dăruieşte în funcţie de căldura credinţei, de smerenie şi de voia cea bună.

Solomon a primit har când era de doispre­zece ani. Daniil la aceeaşi vârstă. David pe când păştea turmele tatălui său. La fel toţi cei vechi şi noi.

Imediat ce omul ajunge la căinţa adevărată, Harul se apropie de el şi sporeşte o dată cu creşterea zelului. Experienţa cere nevoinţă îndelungată.

Înainte de orice lucru, cel care cere har de la Dumnezeu trebuie să îndure ispitele şi necazurile, în orice fel ar veni acestea. Iar dacă în timp de ispită se nelinişteşte şi nu arată destulă răbdare, nici harul nu va veni, nici virtutea nu o săvârşeşte şi nici nu se învredniceşte de vreun dar duhovnicesc, dacă cineva a aflat care este darul lui Dumnezeu; cum că sunt necazurile în general, tot ceea ce ne aduc ispitele, acesta a aflat cu adevărat care este calea Domnului.

Acesta aşteaptă ispitele să vină pentru că prin acestea se curăţeşte, răbdând se luminează şi ajunge să-L vadă pe Dumnezeu.

(Cuviosul Iosif Isihastul, Mărturii din viaţa monahală, Editura Bizantină, p. 78)