Unirea dintre soţi primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu prin Taina Căsătoriei. Săvârşind Taina aceasta, Biserica ÎI roagă pe Domnul să-i păzească în pace şi înţelegere pe cei ce se însoţesc, să-i izbăvească de ispite, să le ajute în naşterea şi creşterea copiilor. Căsătoria religioasă se deosebeşte de cea civilă (juridică) prin faptul că este harică.

Harul primit trebuie păzit cu grijă şi înmulţit cu râvnă prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. După regula generală, pentru a păstra harul este neapărată nevoie ca soţii să facă aceleaşi lucruri ca și pentru a-l dobândi – să se străduiască a împlini poruncile lui Dumnezeu. Altminteri, riscă să piardă harul, şi aceasta îi lasă neajutoraţi în faţa păcatului. Pentru creştini, să trăiască împreună necununaţi este un păcat.

(K. V. Zorin, Păcatele părinţilor şi bolile copiilor, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 51)