Inima mea să fie pentru Tine pământ bun, şi harul Tău să o adape cu roua vieţii veşnice.

Harul Tău să secere totdeauna în ţarina inimii mele spicele cele bune: frângerea inimii, închinarea, sfinţenia şi tot ce este plăcut înaintea Ta.

Adu-mi sufletul înapoi în curţile Raiului desfătării, ca să petreacă în lumină, ca în mijlocul dulceţii Raiului să grăiesc şi eu, dimpreună cu sfinţii toţi: „Slavă Tatălui fără moarte, închinare Celui ce dă cereştile dăruiri celui de nimic, ca şi acesta să aducă drahma slavosloviei Împăratului tuturor!”

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase şi rugăciuni, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 20)