"Credincioşii care oferă un dar Sfintei Parascheva caută împărăția lui Dumnezeu"

9 Octombrie 2013 17:58 Constantin Ciofu Interviu

Pelerinii care vor intra în Catedrala Mitropolitană  pe parcursul zilelor Sfintei Cuvioase Parascheva, vor putea să se închine la un nou iconostas, realizat la Mănăstirea Varatic din județul Neamț. În acest iconostas este reprezentată Sfânta Cuvioasă Parascheva alături de toți sfinții ale căror moaște au fost aduse de după 1990 și până astăzi la hramul Cuvioasei Parascheva. Despre noul iconostas care va fi aşezat în aceste zile în locul raclei Sfintei Parascheva, dar şi despre veşmintele care vor acoperi moaştele Sfintei Parascheva ne-a vorbit protos. Valerian Radu, slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi.

Preacuvioase părinte, spuneţi-mi câteva cuvinte despre noul iconostas care va şi aşezat spre închinarea credincioşilor la hramul din acest an.

Această icoană în care este reprezentată Sfânta Parascheva și sfinții ale căror moaște au fost aduse, de după 1990 până astăzi, la Iași, este făcută  din broderie, lucrată la Mănăstirea Varatic de către maicile de acolo. Această lucrare are o simbolistică deoarece ne amintește, de câte ori ne închinăm la locul Sfintei Cuvioase Parascheva, câți sfinți au binecuvântat Moldova de-a lungul anilor, începând cu Sfântul Apostol Andrei și ajungând până astăzi la Sfântul Simeon cel din Muntele Minunat. Această lucrare s-a făcut cu multă osârdie în cursul unui an de zile și este donația mai multor creștini din București și din țară. Ei au dorit să rămână ca și ctitori la Catedrala mitropolitană din Iaşi, să doneze o lucrare unicat, ca atunci când pleacă sfânta în pelerinaj, oamenii să se poată închina la o icoană. Această icoană doreşte să ne amintească de acele simțăminte, de acele lucrări frumoase care s-au întâmplat de-a lungul anilor când noi ne-am întâlnit cu diferiți sfinți, cu Sfântul Apostol Pavel, cu Sfântul Apostol Andrei, cu Sfântul Vasile cel Mare, cu Sfântul Ioan Gură de Aur, cu Sfântul Policarp al Smirnei, cu Sfântul Maxim Mărturisitorul și cu multi alții care, prin binecuvântarea lor, ne-au unit cu cerul și, pentru o clipă, am uitat că suntem pe pământ. Ne aducem aminte, de fiecare dată, că cetatea noastră nu este din lumea aceasta. În lumea aceasta noi nu avem cetate stătătoare. Cetatea noastră este împărăția Lui Dumnezeu. Frații noștri, sfinții, care au fost și ei oameni pe pământ, ne arată și ne trag spre împărăția lui Dumnezeu, prin exemplul vieții lor. Ei ne arată cum au viețuit și cum au putut să-L câștige pe Hristos și să-L păstreze în sufletele lor. Fără Hristos, noi nu ne putem mișca, nu putem vorbi, nu putem umbla, nu putem propovădui sau viețui. Ei ne-au explicat că, și după moarte, n-au putut să rămână fără de Hristos. De aceea, moaștele sfinților sunt mărturii ale prezenței lui Hristos în oamenii care au vrut cu tot dinadinsul să rămână Hristos în ei.

În anii trecuți, Preacuvioşia Voastră ați intrat în contact cu persoane din București şi din alte zone ale ţării care au mai contribuit pentru un astfel de iconostas. Ce îi îndeamnă pe acești oameni să facă o asemenea jertfă în cinstea Cuvioasei Parascheva?

Credincioşii care oferă un dar Sfintei Parascheva caută împărăția lui Dumnezeu. În lume, știm că ne plimbăm, viețuim în permanență, dar pentru a câștiga Împărăția lui Dumnezeu este nevoie să facem jertfă, să facem milostenie şi să facem lucrarea Domnului. Această lucrare de apropiere, de comuniune cu Dumnezeu, îi  îndeamnă pe toți oamenii, în fiecare an, să întrebe „Cum aducem noi o jertfă Sfintei Cuvioase Parascheva?”. Unii aduc o candelă, iar alţii ne-au ajutat și am făcut crucea din spatele sfintei mese. Unii au donat acoperăminte pentru sfânta masă, pentru Sfânta Parascheva, pentru baldachin şi pentru moaștele Sfintei. Multa iubire, multa lucrare și simțirea prezenței sfinților îi îndeamnă pe oameni la asemenea gesturi frumoase.

Aminteați de acoperămintele pentru sfânta masă dar și de veșmântul care acoperă moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Ce ne puteți spune despre aceste veșminte care vor acoperi moaştele Ocrotitoarei Moldovei?

În fiecare an oamenii se gândesc din timp să prindă rândul pentru a se înscrie și ei în ctitoria cea mare, şi anume să doneze un veșmânt Sfintei Cuvioase Parascheva și să-l vadă pus la hramul sfintei. Sunt foarte mulți cei care se sârguiesc. Anul acesta, o familie din Iași a făcut un veșmânt cu totul și cu totul special. Pe acest veşmânt, realizat din broderie, aici, la atelierele Mitropoliei, Sfânta Parascheva este reprezentată stând în picioare. La pernuța de la cap s-a brodat o coroană a Sfintei Parascheva, copie după coroana care este pe capul sfintei. La picioare, s-a făcut o pernuță frumoasă cu Sfânta Parascheva și cu Sfântul Simeon cel din Muntele Minunat, pentru a arăta că noi o cinstim pe Cuvioasă și că lumea întreagă se bucură de cinstirea ei, de vorbirea cu ea, de împreunălucrarea cu ea. Sfinții sunt oameni vii, chiar dacă noi știm că ei și-au încheiat viața pământească cu sute sau cu mii de ani în urmă.

Catapeteasma Catedralei mitropolitane din Iaşi este înfrumuseţată în aceste zile de o frumoasă dveră care o reprezintă pe Sfânta Parascheva. Ce ne puteţi spune despre această icoană deosebită?

Dvera care o reprezintă pe Sfânta Parascheva a fost lucrată cu opt ani în urmă la Mănăstirea Sihăstria, sub îndrumarea arhim. Ciprian Grădinaru, care slujeşte în prezent la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Cuvioşia Sa ne-a ajutat mult la catedrală, făcând un set de 20 de veșminte preoțești și zece veșminte diaconești brodate, un set de acoperăminte pentru sfânta masă și această dveră frumoasă care, peste ani, îi rămâne ca mărturie a lucrării și a iubirii lui pentru Sfânta Cuvioasă Parascheva. Anul acesta, vedem cât de frumos este că un părinte care a muncit mult și a ajutat, după posibilități, la înfrumusețarea Catedralei mitropolitane din Iaşi, vine cu icoana Maicii Domnului Prodromița, la 150 de ani de când ea s-a pictat singură la Mănăstirea Bucium din Iași. Apoi, noi avem aici și acoperămintele pentru sfânta masă, care, în față reprezintă Învierea Domnului, pe o laterală reprezintă Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos și pe cealaltă laterală Buna Vestire. Deasupra sunt puși cei patru evangheliști, ca mărtuirii a propovăduirii lor întru Hristos, care se află pe sfânta masă, prin Sfintele Taine. Această lucrare a fost una foarte ambițioasă. Ea s-a făcut aici, în atelierul de broderie a Mitropoliei, între anii 2008-2009. Pentru hramul din acest an s-a realizat un acoperământ care se va aşeza pe sfânta masă de pe podiumul special amenejat pe bulevardul "Ştefan cel Mare şi Sfânt. Pe acest acoperământ sunt reprezentate Cina cea de Taină, Întâmpinarea Domnului, Punerea în Mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și deasupra, cei patru evangheliști.

De la același autor

Ultimele din categorie