(In. 17, 10) Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.

Este destul de evident cum tot ceea ce aparţine Tatălui, aparţine de asemenea şi Fiului, pentru că Fiul Însuşi este de asemenea Dumnezeu şi Născut fiind din Tatăl, este egal cu Tatăl. Nu este în sensul în care I se spune Fiului celui mare, Tu tot timpul eşti cu mine şi toate ale mele sunt ale tale (Luca 15, 31). Pentru că aceasta s-a spus despre toate acele creaturi care sunt inferioare creaţiei raţionale și sfinte (sfinţii îngeri, de exemplu) şi care sunt supuse Bisericii... Dar aici înseamnă că şi creaţia raţională însăşi este inclusă, care este supusă doar lui Dumnezeu, ca prin aceasta tot ceea ce se găsește sub creația rațională și cerească să fie și ele supuse Lui. De vreme ce asemenea creaţie aparţine lui Dumnezeu Tatăl, nu poate aparține în acelaşi timp şi Fiului, decât dacă El este egal cu Tatăl. Pentru că este imposibil ca sfinţii, cărora le este spusă aceasta, să trebuiască să aparţină cuiva, exceptând pe Cel care i-a creat şi i-a sfinţit. Şi din această cauză, tot ceea ce este al lor trebuie să fie și al Fiului Căruia și ei aparţin. Dat fiind faptul că ei aparţin ambilor, Tatălui şi Fiului, au demonstrat egalitatea acelora cărora le aparţineau în mod egal. Dar când El spune, vorbind de Duhul Sfânt, Toate cele ale Tatălui Meu sunt ale Mele, de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă, El s-a referit la acele lucruri care aparţin dumnezeirii Tatălui şi în care El este egal cu Tatăl, având toate câte Tatăl le are pentru că adaugă: El (Sfântul Duh) vă va primi pe voi. Şi Sfântul Duh nu va primi de la o creaţie ceea ce a fost supus Tatălui şi Fiului.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 107, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)