A ajuta pe alții în numele lui Hristos și prin aceasta a-L face pe Hristos Însuși lucrător prin noi față de alții, e cea mai mare nevoință pe care o cere Dumnezeu de la noi. Ea împlinește două lucruri deodată: ajută pe alții și propovăduiește pe Hristos. Așa se unesc în lucrarea creștinului dimensiunea orizontală și cea verticală. Adeseori ne plângem că Dumnezeu nu ne-a dat niciun ajutor ca să izbutim să ne facem mai buni; că n-am simțit prezența Lui, puterea Lui. Și aceasta ne aruncă în mare întristare, uneori aproape în deznădejde. Dar chiar greutățile ce vin asupra noastră, sunt mijloace îngăduite de Dumnezeu pentru a înainta în bine prin răbdare. De ce să învinovățim pe Dumnezeu pentru faptul că nu deschidem ochii noștri să vedem prezența Lui, ajutorul Lui?

(Drd. Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: Notele de subsol ale Filocaliei românești. Volumul I, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 151-152)