Canon de rugăciune către Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae (1)

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae (1)

Troparul Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae

Cu întreită cunună încununându-te a preoției Părinte, a bunei mărturisiri și cu cea a cuvântării de Dumnezeu, ca un soare strălucești, învățându-ne a cinsti Treimea cea de o ființă, la care Sfinte Dumitru totdeauna pomenește-ne.

 

Canonul

Glasul al 5-lea

Cântarea 1

Irmos: Mântuitorului Dumnezeu, Celui Ce a povăţuit pe popor prin mare cu picioare neudate şi pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, Aceluia Unuia să-I cântăm, că S-a proslăvit.

Stih: Sfinte Părinte Dumitru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu cereștile minți, Sfinte Dumitru, șezând întru lumina Minții celei dintâi, și mintea mea cu strălucită mijlocirea ta de sus luminează-o ca să te laude.

Stih: Sfinte Părinte Dumitru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Într-un glas să cântăm pe-al tainei Sfintei Treimi marele dascăl, pe prietenul adevărat al lui Hristos și al aproapelui, pe stâlpul Bisericii, cinstea românilor.

Slavă...

Nezidite a fi ale Treimii lucrări, Sfinte Dumitru, arătatu-le-ai, lui Palama, de Dumnezeu cuvântătorule, cu totul făcându-te tălcuitor credincios.

Al Născătoarei de Dumnezeu:

Toate neamurile te fericesc neîncetat, Prealăudată, că în două firi pe Cel ce este L-ai născut, pe Dumnezeul-Om, pe Care și robul tău Dumitru l-a vestit tuturor.

 


Cântarea a 3-a

Irmos: Cu puterea Crucii Tale, Hristoase, întăreşte gândul meu, ca să laud şi să slăvesc acum Răstignirea Ta cea mântuitoare.

Stih: Sfinte Părinte Dumitru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

De Duhul izvorâte grăiri spre toți, Părinte, din belșug țâșnind, izvor de-a pururea curgător arătatu-te-ai al harului.

Stih: Sfinte Părinte Dumitru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

De Duhul fiind insuflată, limba ta, Sfinte, preafrumoas a scris ca un condei grabnic scriitor cartea virtuților și-a dogmelor.

Slavă...

Urcat-ai pe-al cunoașterii vârf, trepte, Părinte, având învățăturile săpate în minte Părinților de Înțelepciunea ipostatică.

Al Născătoarei de Dumnezeu:

Marie, întru nașterea ta graiul Prorocilor s-a plinit vădit, că L-ai născut pe Cel prevestit, pe Hristos, Cuvântul Tatălui.

 

Sedealna

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

În toate, liniștea căutând-o, Părinte, pe aripile ei a venit întru tine pacea de sus a Domnului, covârșitoare a minților, care inima minunat ți-a umplut-o, ca și cugetul; deci, pe aceasta și nouă în suflet trimite-ne-o.

Slavă..., și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu, asemenea:

Cinstind pe robul tău, pe slăvitul Dumitru, pe cel ce te-a vestit Născătoarea Luminii, cu Domnul și Fiul tău ai venit la ieșirea lui, preaplăcutul lui suflet primindu-l, Fecioară, și în cămările prealuminoase purtându-l, în cetele sfinților.
 

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am auzul puterii Crucii Tale, că Raiul s-a deschis printr-Însa şi am strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Părinte Dumitru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Neamul bun sufletesc al tău cu cuget bun păzind și-n temniță și-n cinste, ai suit la fericirea cea dintâi, bucurându-te, Sfinte, cu soboarele sfinților.

Stih: Sfinte Părinte Dumitru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Zeciuială Stăpânului în dimineți dând pârga inimii și minții, a zidirilor Lui pârga te-ai făcut și întâi-născut, Sfinte, în Biserica sfinților.

Slavă...

Următor al Părinților te-ai arătat desăvârșit, că spre lumina cunoștinței tu pe toți ne-ai îndreptat, tălcuindu-ne graiurile lor, înțeleptule.

Al Născătoarei de Dumnezeu:

Cort și masă și rug aprins, nemistuit, și nor ușor, Fecioară preacurată, toți Prorocii de demult te-au arătat, că în pântece pe Cel neîncăput L-ai primit întreg.
 

Cântarea a 5-a

Irmos: Mânecând, strigăm către Tine, Doamne: mântuieş-te-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.

Stih: Sfinte Părinte Dumitru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Unindu-te cu Cel dorit, Sfinte Dumitru, rămâi plin de har și adevăr, cu El în veci bucurându-te.

Stih: Sfinte Părinte Dumitru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Viața ipostatică în trup vestind, pe Hristos, Dumnezeu și Om întreg, la El, Părinte, te-ai și mutat.

Slavă...

În temniță, cuvântul tău grâu preacurat s-a făcut mărturisitorilor, îndestulându-le sufletul.

Al Născătoarei de Dumnezeu:

Născând pe Dumnezeu cu trup, Maică, pe Unul-Născut și Cuvântul Tatălui, din neam în neam noi te fericim.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Înconjuratu-m-a adâncul, groapă mi s-a făcut mie chitul; iar eu am strigat către Tine, Iubitorule de oameni şi m-a mântuit dreapta Ta, Doamne.

Stih: Sfinte Părinte Dumitru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tăblița a ta inimă, Părinte, aflând-o Preasfântul Duh, într-însa a scris preaminunat legea dragostei, care rămâne, Sfinte, în veacul veacului.

Stih: Sfinte Părinte Dumitru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Adâncurile Duhului cu duhul cercând, înțeleptule, pe Domnul – pe cât ai încăput – L-ai și cunoscut, pe Cel ce este înțeles prin necuprindere.

Slavă...

Treime atotputernică, pe blândul Dumitru, plăcutul Tău, lumină a lumii pe pământ L-ai orânduit, și azi în ceruri mijlocitor la tronul Tău.

Al Născătoarei de Dumnezeu:

O, Maica Ziditorului, cu Sfântul Dumitru rugându-te, de toată năvala celui rău izbăvește-ne pe cei ce pururi te lăudăm, mărindu-te.

 

Condac

Glas 8

Podobie: Apărătoare Doamnă...

Pe odraslirea cea în Domnul a românilor, nou-arătatul mare dascăl al Bisericii și înțelept tălcuitor al Filocaliei, pe Părintele Dumitru cu evlavie să-l cinstim după dreptate, credincioșilor, strigând: Bucură-te, Sfinte Dumitru, de Dumnezeu cuvântătorule!
 

Icos

Astăzi pe fericitul și slăvitul Dumitru veniți să-l lăudăm cu credință; că, plin fiind de dumnezeiescul har al Cuvântului, ne adapă cu revărsările harului; pentru aceasta, să-i strigăm, zicând:
Bucură-te, al bunei-cinstiri vlăstar;
Bucură-te, al Înțelepciunii pahar;
Bucură-te, cel ce înveți adevărul dogmelor;
Bucură-te, cel ce arăți treptele virtuților;
Bucură-te, munte preaînalt ce stai cu munții dumnezeiești;
Bucură-te, minte ce lucirile nezidite oglindești;
Bucură-te, crainicul mare al dragostei Treimii;
Bucură-te, vasul de cinste al Stăpânului lumii;
Bucură-te, sălașul Mângâietorului;
Bucură-te, lăcaș cinstit al virtuților;
Bucură-te, prin care dobândim cunoștința;
Bucură-te, prin care ne întărim credința;
Bucură-te, Sfinte Dumitru, de Dumnezeu cuvântătorule!

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Cel Ce în cuptorul cel cu foc pe tinerii cei cuvântători de cântare i-a mântuit; Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Părinte Dumitru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Răspuns-a inima ta, dumnezeiescule, cuvânt bun: Binecuvântat ești, Dumnezeul Părinților și al nostru.

Stih: Sfinte Părinte Dumitru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Unirea, Sfinte, ai vestit cu Începătorul frumuseții, cu frumusețe fiind împodobit și cu har.

Slavă...

Lumii, Părinte, ai tunat: La început a fost Treimea, Dragostea fără început, Tatăl și Fiul și Duhul cel Sfânt.

Al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușă încuiată te știm, Domnul prin tine trecând singur; deci, ușa milelor Lui, Maică, deschide-ne.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Cel Ce S-a născut din Tatăl mai înainte de veci, Fiul şi Dumnezeu şi în anii cei mai de pe urmă din Fecioara Maică S-a Întrupat, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Dumitru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Iubind pe Tatăl cel veșnic, și pe Cel născut din El L-ai iubit; și-a Lui poruncă ținând-o, și iubirea cea de frați ai lucrat; și rămâi, Părinte Dumitru, în lumină cu El, întru toți vecii.

Stih: Sfinte Părinte Dumitru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Dumnezeiască dulceață rodul buzelor tale ne e, iară mulțimea de scrieri, fericitule Dumitru, ospăț și cerească mană de suflet hrănitoare, de Domnul dăruită.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Un Dumnezeu în trei Fețe și Treimea în Unime cinstim, și în două firi pe Cuvântul din Fecioară întrupat Îl vestim: Preoți lăudați-L, popoare preamăriți-L pe El întru toți vecii.

Al Născătoarei de Dumnezeu:

Marie, tu pe Cuvântul nenuntită născându-L cu trup, de Dumnezeu Născătoare cu credință tuturor te vestim, pe Hristos cântându-L și preamărindu-L pe El întru toți vecii.


Cântarea a 9-a

Irmos: Pe tine, Maica lui Dumnezeu, Ceea ce mai presus de minte şi de cuvânt ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioşii cu un gând te mărim.

Stih: Sfinte Părinte Dumitru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Iată, ne întinde masă de daruri cerești din virtuțile sale fericitul Dumitru azi; veniți, să-l lăudăm, deci, bucurându-ne.

Stih: Sfinte Părinte Dumitru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tatăl și Cuvântul, Sfinte, și Duhul venind, întru tine Și-au făcut lăcaș, fericitule, iubitor al poruncilor aflându-te.

Stih: Sfinte Părinte Dumitru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Roagă, fericite Dumitru, pe Cel milostiv, pentru cei ce cu laude cinstesc pomenirea ta și, de sus, har și milă dăruiește-ne.

Slavă...

Umbra lepădând și-al trupului văl de acum, fața Domnului limpede o vezi, fericite, și rămâi în lumină, bucurându-te.

Al Născătoarei de Dumnezeu:

Scară te-a văzut, Fecioară, demult Iacob, că din tine Cuvântul negrăit trup făcându-Se, dumnezei a ne face ne-a dăruit.

Canoanele lunii Martie

Calendar ortodox
26 Martie