Aşa cum soarele, deşi rămâne întotdeauna pe cer, atinge pământul pe toată suprafaţa sa cu razele sale, ca şi când l-ar mângâia cu mii de mâini, transmiţându-se tuturor organismelor vii, pătrunzându-le (soarele pătrunde în corpuri cu razele sale), încălzindu-le, însufleţindu-le, împrumutându-le căldura sa, trecând prin corpurile transparente, penetrabile sau reflectându-şi strălucirea în transparenţa lor, iar celor impenetrabile, solide, opace dându-le doar căldură, întocmai şi Soarele raţiunii – Dumnezeu, deşi rămâne mai cu seamă în cer, îşi transmite razele întregii făpturi raţionale, îngerilor şi oamenilor, pătrunzând în fiinţa lor spirituală, sfinţindu-i, întărindu-i, făcându-i să crească aşa cum pătrund razele soarelui organismele animale şi vegetale, dându-le viaţă, făcându-le să se dezvolte.

După cum soarele, aflat într-un singur loc pe cer, luminează întreg pământul, făcându-i să primească lumină şi pe cei buni, şi pe cei răi, fiinţele şi lucrurile, tot aşa şi Domnul, luminează pe toţi oamenii cu lumina Sa ipostatică, El fiind Lumina cea adevărată „care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9).

(Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 79)